Acasă Politic Rezerva de ajustare la Brexit: Comisia aprobă prefinanțări în valoare de 2...

Rezerva de ajustare la Brexit: Comisia aprobă prefinanțări în valoare de 2 miliarde EUR pentru 12 state membre

DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană a aprobat plata a peste 2 miliarde euro în cadrul rezervei de ajustare la Brexit către un grup de 12 state membre.

Această decizie va pune la dispoziție o sumă totală de 819,2 milioane euro până la sfârșitul lunii martie 2022, iar restul până în aprilie 2023. Această finanțare va ajuta economiile statelor membre să atenueze impactul negativ al Brexitului asupra economiilor și regiunilor lor prin acordarea de sprijin regiunilor, sectoarelor economice și întreprinderilor mici și mijlocii, precum și prin crearea de locuri de muncă și protejarea acestora, cu ajutorul unor măsuri cum ar fi șomajul tehnic, recalificarea și formarea, anunță Comisia Europeană.

În legătură cu acest subiect, comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Brexit a avut un impact negativ asupra vieții multor persoane din UE. Rezerva de ajustare la Brexit a fost instituită și adoptată în timp record pentru a ajuta statele membre să atenueze consecințele negative economice, sociale și teritoriale ale Brexitului. Acum depinde de statele membre să utilizeze în mod optim fondurile disponibile pentru a sprijini regiunile, comunitățile locale, cetățenii și întreprinderile mici și mijlocii să își diversifice activitatea, să își mențină locurile de muncă și să recalifice forța de muncă acolo unde este necesar.”

Tranșa de prefinanțare din cadrul rezervei de ajustare la Brexit va fi alocată următoarelor state membre:

Statul membru Sumele de prefinanțare anuale bazate pe alocarea provizorie către statele membre, în EUR/prețuri curente (rotunjite)
2021 2022 2023
Belgia 119.986.195 91.789.457 93.625.219
Estonia 2.053.378 1.570.835 1.602.251
Spania 84.563.081 64.690.770 65.984.566
Franța 228.303.007 174.651.835 178.144.821
Croația 2.231.823 1.707.345 1.741.491
Letonia 3.397.565 2.599.138 2.651.120
Malta 13.756.900 10.524.031 10.734.508
Țările de Jos 275.097.478 210.449.612 214.658.542
Austria 8.601.197 6.579.917 6.711.514
Portugalia 25.252.296 19.318.010 19.704.365
România 13.396.968 10 248 682 10 453 653
Suedia 42.657.129 32.632.710 33.285.355
Total 819.297.017 626.726.342 639.297.405

 

Statele membre pot utiliza finanțarea până la 31 decembrie 2023 pentru a acoperi cheltuielile suportate și plătite începând cu 1 ianuarie 2020.

Comisia mai anunță că este pregătită să prelucreze rapid deciziile privind rezerva de ajustare la Brexit pentru celelalte state membre, pentru a se asigura că acestea pot primi sprijin din rezervă și invită celelalte state membre să notifice fără întârziere Comisia în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind rezerva de ajustare la Brexit.

Brexit are un impact negativ asupra tuturor statelor membre, dar în moduri diferite, unele state membre, regiuni, sectoare sau comunități locale fiind mai afectate decât altele. Rezerva de ajustare la Brexit, cu un cuantum de 5,4 miliarde euro, a fost instituită pentru a sprijini toate statele membre, acordând prioritate celor mai puternic afectate. Contribuția financiară din rezervă pentru un stat membru va fi executată în cadrul gestiunii partajate. Aceasta nu necesită o programare sau o planificare avansată a măsurilor și oferă flexibilitate în punerea în aplicare, în conformitate cu principiul subsidiarității. Regulamentul de instituire a rezervei a intrat în vigoare la 6 octombrie 2021.

În decembrie 2021, Irlanda și Italia au fost primele state membre pentru care s-a plătit finanțare din rezerva de ajustare la Brexit. Până la sfârșitul lunii martie 2022, 14 state membre vor fi primit primele tranșe din prefinanțare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here