Acasă Educatie Rezultate Bacalaureat 2019/Ilfovul, ca de obicei…

Rezultate Bacalaureat 2019/Ilfovul, ca de obicei…

DISTRIBUIȚI

177 medii generale de 10 în toată țara

Rata de promovare a Bacalaureatului 2019 este de 67,2 dintre elevii care au susținut examenele, a anunțat oficial Ministerul Educației. Spre comparație, în urmă cu un an rata generală de promovare, incluzând și absolvenții din promoțiile anterioare, a fost de 69,7%.

Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoția 2018-2019 și au susţinut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie este de 73,7% (superioară cu un procent celei de anul trecut: 72,7%).

Rata de promovare în ansamblu (înainte de contestații), incluzând și elevii proveniți din promoțiile anterioare, este de 67,2%.

S-au înregistrat 177 de medii generale de 10 (104 – anul trecut).

Din totalul candidaţilor înscrişi (136.091), s-au prezentat 129.166 de candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 84 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului national de Bacalaureat.

S-au consemnat procente ridicate de promovare în Sectorul 4 al Capitalei (80,94%), judeţele Cluj (80,71%), Iași (76,34%), Bacău (75,96%), Sibiu (74,54%), Brăila (73,40%), Galați (73,01%), Municipiul București (72,84%), respectiv județele Buzău (72,84%) și Brașov (72,74%).

La polul opus, cele mai slabe județe sunt Ilfov – 36% (34% anul trecut) și Giurgiu – 47% (47,44% anul trecut).

Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afişate la 8 iulie, la orele 10.30, atât în centrele de examen, cât şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. Contestaţiile pot fi depuse tot astăzi, până la orele 16.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice sâmbătă, 13 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here