Acasă Politic Rizia Tudorache, președintele PMP Ilfov: Banii alocați partidelor ar putea fi direcţionaţi...

Rizia Tudorache, președintele PMP Ilfov: Banii alocați partidelor ar putea fi direcţionaţi către pensii şi alocaţii

DISTRIBUIȚI

Partidul Mişcarea Populară (PMP) a cerut, în Parlament, să fie eliminate subvenţiile alocate partidelor politice din bani publici. Senatul a respins iniţiativa PMP, după ce toate celelalte formaţiuni au votat împotrivă.

În afară de sumele nepermis de mari care au ajuns în conturile formaţiunilor politice în ultimii ani, este profund nedemocratic faptul că unele partide beneficiază de subvenţii, deşi nu au participat la alegeri. Este cazul Pro România/Pro Europa, al lui Victor Ponta, creat prin cooptarea de parlamentari de la PSD, şi Partidul Forţa Naţională, al lui Teodor Meleşcanu, format din ruperea ALDE, ambele prin jocuri de culise, declară Rizia Tudorache, secretar general adjunct PMP, preşedinte al PMP Ilfov.

Tudorache: Pentru 2020, Autoritatea Electorală Permanentă estimează un cuantum al subvenţiilor de 181.000.000 de lei, adică aproape 40.000.000 de euro. Aceşti bani ar putea fi direcţionaţi către pensii şi alocaţii. Sau ar putea fi folosiţi pentru a se construi cele opt spitale regionale promise. Cu o astfel de economie la bugetul de stat, s-ar putea construi, de asemenea, 700 de locuinţe sociale. În fiecare an. În 2019, PSD a primit din banii publici 143,7 milioane de lei, PNL 65,8 milioane, USR 19,3 milioane, ALDE 14,3 milioane şi PMP 9,3 milioane. S-a ajuns la aceste sume după ce formula de calcul a fost schimbată la începutul anului 2018 de PSD, principalul beneficiar. Subvenţia acordată PSD a crescut spectaculos în ultimii ani şi a ajuns să fie de 20 de ori mai mare faţă de 2015. Partidele politice trimise în Parlament ar trebui să identifice soluţii pentru ca cetăţenii să aibă o viaţă mai bună, nu să folosească banii publici pentru propriul huzur. Trebuie să punem capăt subvenţionării partidelor de la bugetul de stat”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here