Acasă Politic Roberta Metsola: „România aparține spațiului Schengen și nu există nicio justificare pentru...

Roberta Metsola: „România aparține spațiului Schengen și nu există nicio justificare pentru respingerea aderării la zona de liberă circulație”

DISTRIBUIȚI
foto:presidency.ro

„România aparține spațiului Schengen și nu există nicio justificare pentru respingerea aderării la zona de liberă circulație”, a declarat astăzi, la București, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului și-a reiterat speranța că vom intra în Schengen anul viitor. Președintele Klaus Iohannis a spus că apreciază implicarea Parlamentului European și a președintei acestei instituții, Roberta Metsola, în chestiunea aderării României la spațiul Schengen.

Șeful statului a afirmat că a rugat-o pe șefa legislativului european să își mențină abordarea și optimismul și și-a exprimat speranța că anul viitor țara noastră va deveni parte a spațiului de liberă circulațe. Președintele României a precizat însă că la viitoarea reuniune extraordinară a Consiliului European din luna februarie, subiectul Schengen nu va figura pe ordinea de zi sau în concluzii și a menționat că oricum Consiliul Justiție și Afaceri Interne este cel care decide în privința aderării.

La rândul său, președinta Parlamentului European a declarat că România aparține spațiului Schengen și nu există nicio justificare ca țara noastră să fie respinsă, în condițiile în care au fost îndeplinite toate criteriile de aderare.

„Trebuie să insistăm ca aderarea să se producă în 2023”, a mai spus șefa legislativului european, arătându-și din nou susținerea pentru acest obiectiv al României. Discuțiile de la Palatul Cotroceni au mai vizat unitatea în interiorul Uniunii Europene în contextul războiului din Ucraina, sancțiunile la adresa Rusiei, dar și recentul scandal de corupție din Parlamentul European. Sursa:romania – actualitati.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here