Acasă Info Local România a obținut din partea Parlamentului European prelungirea cu un an și...

România a obținut din partea Parlamentului European prelungirea cu un an și jumătate PNRR

DISTRIBUIȚI

Un pas decisiv pentru salvarea proiectelor esențiale din PNRR-urile tuturor statelor membre a fost făcut astăzi în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg. Legislativul european a adoptat cu o largă majoritate raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, coordonat de europarlamentarul Victor Negrescu, în calitate de co-raportor și responsabil din partea Comisiei pentru Bugete.

 „Mecanismul de Redresare și Reziliență a fost un pas istoric pentru Europa, dar acum, la patru ani de la lansare, trebuie să recunoaștem provocările majore cu care se confruntă toate statele membre și să găsim soluții pe măsură. Pentru mine, acest raport nu este doar un document tehnic, este o luptă politică pentru ca țările noastre să nu piardă investiții vitale. La un an de termenul limită pentru proiectele PNRR, acum este momentul ca Uniunea Europeană să acționeze pentru a nu pierde investiții esențiale în spitale, școli, infrastructură sau digitalizare”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

 Eurodeputatul român a propus o serie de măsuri concrete, care au fost incluse în raportul votat astăzi de plenul Parlamentului European:

 –          Apelul pentru prelungirea cu 18 luni a perioadei de implementare pentru proiectele mature care nu pot fi finalizate până în august 2026;

 –          Transferul proiectelor nefinalizate către alte surse de finanțare europeană, precum Fondul de Coeziune, Fondul European de Investiții sau un posibil nou fond pentru competitivitate;

 –          Introducerea de criterii de evaluare clare, obiective și corecte și mai multă flexibilitate în procesul de revizuire a PNRR-urilor;

 –          Simplificarea accesului la finanțare pentru autoritățile locale și regionale;

 –          Implicarea reală a partenerilor sociali și a societății civile în procesul de proiectare și revizuire, pentru ca planurile să reflecte nevoile reale ale comunităților.

 –          Reiterarea apelului inițial al Parlamentului European pentru o alocare a 10% pentru educație și 2% pentru sectoarele creative și culturale din PNRR-uri.

 „Acest raport nu este doar un document tehnic, este un mesaj politic clar: Europa nu își poate permite să lase în urmă comunitățile locale și proiectele vitale pentru viitorul său. Dacă vrem ca banii europeni să fie cheltuiți eficient, transparent și acolo unde contează cel mai mult, trebuie să oferim statelor membre flexibilitatea și suportul de care au nevoie”, a subliniat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

Raportul coordonat de eurodeputații Victor Negrescu și Siegfried Mureșan, adoptat astăzi cu 421 voturi pentru din 656 înregistrate, atrage atenția asupra faptului că mai mult de 300 de miliarde de euro nu au fost încă plătite, iar Curtea de Conturi Europeană a semnalat, în repetate rânduri, riscuri legate de transparență și implementare. De altfel, gradul de implementare la nivel european este mult sub ținta fixată, iar până în prezent doar aproximativ 30% dintre jaloane și ținte au fost implementate integral.

 „Trebuie să continuăm să negociem pentru ca aceste soluții să fie complet acceptate. De exemplu transferul proiectelor din PNRR către alte programe europene, deși inițial a fost respins de Comisia Europeană, acum a fost integrat, ca urmare a raportului nostru, în comunicarea executivului european privind finalizarea mecanismului. Ritmul de implementare a mecanismului trebuie accelerat la nivel european, iar simplificarea, debirocratizarea și modificarea planurilor trebuie să fie priorități pentru instituțiile europene. Când există voință politică, există și soluții”, a concluzionat eurodeputatul Victor Negrescu.

1 COMENTARIU

  1. […] Un pas decisiv pentru salvarea proiectelor esențiale din PNRR-urile tuturor statelor membre a fost făcut astăzi în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg. Legislativul european a adoptat cu o largă majoritate raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, coordonat de europarlamentarul Victor Negrescu, în calitate de co-raportor și responsabil din partea […] Citeste mai mult […]

Răspunde-i lui România a obținut din partea Parlamentului European prelungirea cu un an și jumătate PNRR - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here