Acasă Politic România trimite ajutoare umanitare pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza

România trimite ajutoare umanitare pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza

DISTRIBUIȚI

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, joi seară, acordarea de sprijin pentru populaţia din Fâşia Gaza. Astfel, România va trimite ajutor umanitar în produse alimentare şi articole de cazarmament (peste 230 de tone de produse, constând în conserve, orez, zahar, ulei, faină, dar şi paturi, saltele, corturi şi alte obiecte necesare şi apă).

”Având în vedere situaţia de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat şi o criză umanitară în Fâşia Gaza, statul român a întreprins măsuri de monitorizare continue, pentru a oferi sprijin populaţiei civile afectate. Astfel, premierul României, Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a convocat astăzi, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a transmis, joi seară, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Produse alimentare şi articolele de cazarmament vor fi puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale și vor fi acordate, cu titlu gratuit, populaţiei civile afectată din Fâşia Gaza.

Transportul produselor se va realiza cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, pe cale aeriană, prin asistenţa umanitară europeană respectiv, a organizaţiilor internaţionale implicate.

 

2 COMENTARII

  1. […] Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, joi seară, acordarea de sprijin pentru populaţia din Fâşia Gaza. Astfel, România va trimite ajutor umanitar în produse alimentare şi articole de cazarmament (peste 230 de tone de produse, constând în conserve, orez, zahar, ulei, faină, dar şi paturi, saltele, corturi şi alte obiecte necesare şi […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here