Acasă Info Local Românii care părăsesc țara, chiar dacă sunt eligibili, nu mai primesc voucherele...

Românii care părăsesc țara, chiar dacă sunt eligibili, nu mai primesc voucherele de alimente în valoare de 250 de lei

DISTRIBUIȚI

Persoanele din anumite categorii sociale care părăsesc țara li se vor tăia voucherele de alimente în valoare de 250 de lei acordate prin programul „Sprijin pentru România” chiar dacă aceștia sunt eligibili să le primească.

Potrivit unei ordonanțe de urgență voucherele de alimente în valoare de 250 de lei vor fi tăiate pentru anumite categorii de români, chiar dacă aceștia sunt eligibili să le primească.

Printre cei afectați se numără românii care părăsesc țara, cei care primesc decizii de condamnare și cei care beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, fie ele publice sau private.

Așadar, persoanele care nu au domiciliul în România sau care nu pot dovedi că locuiesc în țară, precum și persoanele care execută pedepse privative de libertate sau beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, vor fi exceptate de la primirea acestui sprijin material.

Bugetul alocat măsurii temporare „Sprijin pentru România”, care constă în tichete sociale pe suport electronic, pentru perioada 1 iunie 2022 – 31 decembrie 2023, este stabilit la suma de 6.281.200 mii lei.

Programul „Sprijin pentru România” va continua, iar în luna iunie banii vor fi depuși pe cardurile sociale pentru achiziționarea alimentelor de bază.

Fiecare voucher are o valabilitate de 12 luni și poate fi folosit doar de beneficiar, cu posibilitatea unor excepții. Aceste tichete sunt distribuite în șase tranșe, o dată la două luni, oferindu-le românilor din categoriile vulnerabile sprijin pentru alimente și mese calde. Acestea pot fi utilizate pentru cumpărarea de alimente sau pentru achitarea mesei calde la restaurante și alte locuri care oferă acest serviciu.

2 COMENTARII

  1. […] Persoanele din anumite categorii sociale care părăsesc țara li se vor tăia voucherele de alimente în valoare de 250 de lei acordate prin programul „Sprijin pentru România” chiar dacă aceștia sunt eligibili să le primească. Potrivit unei ordonanțe de urgență voucherele de alimente în valoare de 250 de lei vor fi tăiate pentru anumite categorii […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here