Acasă Cultura Romfilatelia: Păsări de curte

Romfilatelia: Păsări de curte

DISTRIBUIȚI
image description

 Pentru colecţionarii de mărci poștale, orice emisiune de timbre având tematica „Păsări”, constituie un prilej de bucurie și interes.

Venind în întâmpinarea dorinţei filateliștilor din ţară dar și din străinătate, Romfilatelia introduce în circulaţie vineri, 18 august a.c., emisiunea de mărci poștale „Păsări de curte”, formată din patru timbre și un plic „prima zi”.

Păsările de curte sunt cele mai numeroase (ca număr de indivizi) dintre toate animalele de fermă. Ele reprezintă o sursă importantă de hrană (carne și ouă) pentru populația umană din ce în ce mai numeroasă pe Terra.

Speciile din emisiunea curentă sunt păsări mari, terestre, înrudite între ele și care fac parte din ordinul Galiformes iar specia reprezentativă a acestui ordin este găina.

BibilicaNumida meleagris (în limba română ea se mai numește și piche sau pichere), redată pe timbrul cu valoarea nominală de 2,30 lei, a fost domesticită în ținuturile Africii de Vest, într-o perioadă estimată între 1300 până la 5500 de ani în urmă.

GăinaGallus gallus, ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 3,10 lei, este de altfel și cea mai comună și cunoscută dintre speciile de păsări domestice. Găinile prezintă un dimorfism sexual accentuat, adică masculul – numit cocoș și femela – numită găină, prezintă diferențe vizibile, ușor de observat.

CocoșulGallus gallus, este redat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,70 lei.

Găina și cocoșul sunt două specii de păsări poligame (un mascul se împerechează cu mai multe femele).

Curcanul domesticMeleagris gallopavo, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei, este mult mai mare decât specia care trăiește în sălbăticie (aproximativ de două ori mai mare), deoarece selecția artificială a fost dirijată în sensul obținerii unei cantități cât mai mari de carne de la o pasăre.

Emisiunea va fi disponibilă de Vineri, 18 august, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online:  http://romfilatelia.ro/store/.

3 COMENTARII

  1. […]  Pentru colecţionarii de mărci poștale, orice emisiune de timbre având tematica „Păsări”, constituie un prilej de bucurie și interes. Venind în întâmpinarea dorinţei filateliștilor din ţară dar și din străinătate, Romfilatelia introduce în circulaţie vineri, 18 august a.c., emisiunea de mărci poștale „Păsări de curte”, formată din patru timbre și un plic „prima zi”. Păsările […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here