Acasă Anchete RUSII SI CHINEZII, CU OCHII PE BANCILE DIN ROMANIA

RUSII SI CHINEZII, CU OCHII PE BANCILE DIN ROMANIA

DISTRIBUIȚI

bani-euro-dolari-yeniTsunami in sistemul bancar romanesc!

 

Lumea se afla intr-o profunda miscare, lucru vizibil pe zi ce trece. Insa, dincolo de declaratiile oficiale ale liderilor mondiali, fie ele unele pacifiste sau belicoase, Marile Puteri sunt implicate intr-un razboi financiar pe viata si pe moarte. Pentru ca, la urma urmei, se pare ca, totusi, banii sunt tot ceea ce conteaza.

Iar miza acestor miscari geopolitice fara precedent in ultimul sfert de veac, cel putin de la sfarsitul „Razboiului Rece”, este una uriasa. Pentru ca acum se traseaza practic liniile de demarcatie ale noilor sfere de influenta bancara. Iar „linia rosie” care desparte interesele geostrategice ale marilor jucatori din finanta mondiala strabate tocmai teritoriul tarii noastre. Lucru care se va vedea, mai curand decat prevad multi, de abia dupa ce aceasta „falie” va declansa un tsunami devastator, care va clatina din temelii actuala organizare a sistemului bancar romanesc. Totul pentru a se  face loc noilor lanturi bancare care vor prelua controlul capitalului strain care va fi investit pentru reconstructia Romaniei, dupa finalizarea „marii curatenii” a clasei politice si a administratiei romanesti.

Se planteaza noi banci

Structurile specializate in apararea sigurantei nationale nu au cum sa nu urmareasca in aceste vremuri tulburi, cu maximum interes, rediscutarea celui mai fierbinte subiect al zilei, cel cu privire la trasarea noilor zone pe care marile forte bancare ale omenirii urmeaza sa le preia, cel mai probabil pentru urmatoarea jumatate de veac. Pentru ca, dupa cum analistii o stiu foarte bine, cand un stat se extinde, atunci una dintre masurile prioritare ale acestuia este cea de plantare a lantului de banci cu care poate lucra, pentru a sustine piata financiara pe care o cuceresc. De fapt, este exact procesul care a inceput sa se desfasoare si la noi, chiar daca opinia publica inca „poate dormi linistita”, stiind ca Banca Nationala vegheaza la bunul curs al leului. Iata insa ca sunt mize care depasesc pana si posibilitatile de autoaparare ale BNR-ului, lucru dovedit si de ultimele miscari, chiar daca extrem de „finute”, de pe piata bancara romaneasca. Pentru ca deja au inceput miscarile: o importanta banca s-a retras, alta a preluat actionariatul majoritar, desi exista informatii ca nu ar reprezenta decat interesele adevaratului viitor proprietar, in timp ce o alta unitate bancara de elita se afla in mijlocul unui scandal de coruptie fara precedent. Si, dupa cum sustin sursele noastre, toate acestea pentru ca trebuie sa ne asteptam ca doua noi lanturi bancare sa intre in forta in Romania, in incercarea de a prelua practic controlul fluxului financiar.

Banii trec pe la americani

Desigur ca prima impresie nu poate fi decat ca americanii sunt cei care au pus ochii pe sistemul bancar romanesc. Pentru ca, doar nu mai reprezinta un secret pentru nimeni, ne aflam inca sub cupola lor politica. In schimb, din punct de vedere economic, se pare ca inca nu s-a decis definitiv cine isi va lua partea leului din operatiunea de participare la reconstructia economiei si finantelor din Romania. Mai ales ca, din pacate, crudul adevar este ca pana acum, la „marea furaciune” din tara noastra au participat cam toti cei care au putut. Totusi, sa nu uitam ca, in fond si la urma urmei, despre Statele Unite ale Americii se tot afirma ca au la dispozitie atat Fondul Monetar International, cat si Banca Mondiala. Si ca, practic, marea majoritate a banilor tranzactionati la nivel mondial trec prin America, de-abia dupa aceea ajungand la destinatar.

Marele pas chinezesc

Un alt scenariu tot mai luat in seama privind adevarata identitate a celor doua noi lanturi bancare care vor sa preia din mers sistemul bancar romanesc se refera la interesele strategice ale chinezilor si rusilor. Cei din urma printr-o reputata banca internationala, care are insa actionariat majoritar rusesc. Mult mai intersante sunt insa lucrurile in ceea ce-i priveste pe chinezi. Cei despre care se spune ca sunt deja in negocieri avansate si ar fi facut chiar unele angajamente vizand preluarea mascata, prin intermediari, a unor banci care deja functioneaza pe piata romaneasca. Iar daca aceasta miscare se va produce si China va face acest mare pas, penetrand sistemul nostru bancar, multe, foarte multe dintre bancile existente acum vor da faliment, pentru ca nu vor reusi sa faca fata concurentei reprezentate de lantul bancar care va avea de fapt in spate imensa forta financiara a insusi statului chinez. Cel care nu va investi la noi fara o banca a lor, prin care sa ruleze propriul capital de investitii. In schimb, autoritatile romanesti au deja aprobate, pentru refacerea infrastructurii mai ales, nenumarate proiecte pe fonduri europene. In plus, am finalizat si „masterplanul” in Transporturi, tot in formula finantarii exclusiv europene. Iar odata semnate toate aceste documente, este exclusa din start participarea capitalului chinezesc. Cu toate ca, la mult trambitatul Forum al cooperarii economice dintre China si tarile din Europa Centrala si de Est, desfasurat chiar la Bucuresti, premierul Ponta a promis indeplinirea acestei conditii obligatorii a investitorilor chinezi. A facut-o probabil din buna credinta, dar fara a fi prea bine informat ca acest lucru este aproape imposibil. Asa ca noul „partener strategic” economic va incerca sa forteze lucrurile, actionand pe cont propriu pentru impunerea propriei banci. Fie ea si una sub „acoperire” internationala. – sursa: enational.ro, foto: focusenergetic.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seven − 3 =