În ultima săptămână, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol și cei de la inspectoratele de poliție județene Dâmbovița, Gorj, Hunedoara și Caraș Severin au verificat modul în care ocoalele silvice și agenții economici cu obiect de activitate în domeniul forestier respectă prevederile legale pe linie silvică.
Acțiunea a fost demarată pe raza județului Caraș – Severin, unde au fost controlate trei ocoale silvice de stat și trei agenți economici.
Au fost constatate unele nereguli, pentru care au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 96.000 de lei. Astfel, polițiștii au constatat că s-a încălcat Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, sens în care au fost confiscați aproape 3.000 de metri cubi de lemn, în valoare de peste 880.000 de lei.
În urma constatării a șase infracțiuni, au fost întocmite dosare penale: pentru trei infracțiuni de tăiere fără drept de arbori și pentru alte trei de furt de arbori. Au fost găsite peste 100 de bucăți de lemn, provenite din tăierea ilegală (peste 27 metri cubi), a căror valoare se ridică la 7.700 de lei.
În aceste activități au fost angrenați și specialiști silvici din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, Gărzile Forestiere Brașov, Focșani și Râmnicu Vâlcea, potrivit IGPR.