Respectul nu impune negreșit umilința, totala supunere
Stimate domnule purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române,
Îmi permit să mă adresez domniei voastre ca simplu creștin de rând, încredințându-vă că totdeauna m-am poziționat cucernic și smerit, așa cum cere Scriptura, încrezător în Cuvântul Sfânt și nicidecum ca unul cu gânduri de răzvrătire precum ateii.
Cred neclintit în Dumnezeu, acea forță care a creat totul, inclusiv pe noi oamenii, și în cuvântul sfânt înscris în Cartea Sacră. Da, cred în Dumnezeu și mă prosternez în fața Lui.
Dar nu mă pot prosterna la fel în fața celor care se prezintă ca reprezentanți ai Săi, dar caută să-și chivernisească propriile interese și propriul confort. Treaba lor, nu judec modul cum s-au îndestulat mai mult cu averi decât cu cumpătare creștinească, dar nici nu-mi poate cere nimeni să mă prosternez în fața lor.
Aș face-o, dacă, de exemplu, în aceste zile grele pentru întreaga omenire, aș vedea câte unul lângă patul fiecărui bolnav, nu pentru a-i citi prohodul, ci pentru a-i fi de oarecare ajutor, în ceea ce îi este mai de trebuință și a-i goni singurătatea, dacă este cazul.
M-aș prosterna dacă aș ști că nimeni, niciun creștin păstorit de domniile lor nu stă însingurat, izolat și neajutorat, întrucât îi este alături, la nevoie, nu numai un duhovnic, ci și un ajutor pentru atât de prozaice fapte, precum procurarea medicamentelor sau aprovizionarea celor de-ale gurii, fără de care viața i se sfârșește din alte motive decât nemilosul COVID.
Și fără îndoială m-aș prosterna o dată în plus, dacă i-aș vedea altfel decât sfidându-ne pe noi, „ceilalți”, de la volanul unui puternic Mercedes sau unui luxos Ferrari, căci Iisus a găsit de cuviință să intre în Ierusalim călare pe asin, nu într-o caleașcă aurită, de înavuțit, și înconjurat de sclavi.
Imaginea înavuțiților în sutană, așezați la volanul mașinilor de lux sau în compartimentele „business class” ale avioanelor ce duc turiștii spre o lume de vis, îmi trimite gândul la anul 1769, când apărea primul automobil cu abur, capabil să transporte oameni la bord. Știți reacția înalților prelați de atunci? N-au pregetat să-l blesteme pe inventator, declarându-i invenția „lucrul diavolului”. Ba chiar, cine săvârșea păcatul de a urca în drăcescul lucru risca anatema bisericească.
Ceva mai demult, cehul Jan Hus a fost ars pe rug în anul 1415, pentru că și-a permis să-și exprime ideile în cuvinte incomode privindu-l pe ÎntâiStătătătorul Bisericii Catolice din acea vreme.
Astăzi, purtătorul de cuvânt al ÎntâiStătătorului BOR declanșează un nestăvilit potop de cuvinte grele la adresa celui care n-a făcut altceva decât să-și exprime gândurile. Simt că, dacă ar mai fi existat astăzi practicile anului 1415, sigur l-ar fi dat pe mâna călăilor, să-l ardă pe rug, în Piața Universității.
Trăim într-o eră când chiar și gândirea cea mai simplă a înțeles că respectul pentru credință, pentru tradiție și pentru cele sfinte nu au nimic comun cu acceptarea necondiționată a felului cum se comportă unii slujitori a Altarului.
Îi respect pentru că i-au respectat părinții mei, părinții părinților mei, părinții lor, bunicii și străbunicii neamului înaintaș mie pe cei care i-au creștinat la botez, i-au nuntit mai târziu și au slujit pomenirea tuturor înaintașilor, trecuți în lumea veșnică.
Dar respectul nu impune negreșit umilința, totala supunere, înjosirea și acceptarea necondiționtă a regulei după care, oricum i-am servi pe slujitorii altarului, îl servim pe însuși Dumnezeu.
De aceea, mi se pare cel puțin ciudat conflictul apărut între reprezentanții BOR, susținuți chiar de ÎntâiStătătorul Bisericii, și un simplu gazetar, nesusținut de nimeni, dar prețuit de public și care n-a luat numele Domnului în deșert, n-a hulit Biserica sau credința, n-a spart icoane, n-a profanat lăcașuri sfinte, ci doar și-a prezentat opinia despre gândirea celui mai înalt prelat al țării, căruia s-a simțit dator să-i dea replică.
Stimate domnule purtător de cuvânt, v-aș întreba: ce păcat a săvârșit mireanul care i s-a adresat în stil strict lumesc, celui care, de la înălțimea rangului său bisericesc, i-a răspuns atât de înverșunat nu direct, ci prin vorba domniei tale, în calitate de purtător de cuvânt?
Nu știu al cui este păcatul, dar scandalul nu l-a declanșat ziaristul. L-a detonat însuși primul înțelept al Bisericii, când n-a băgat de seamă că insultă poporul român, insultă mulțimea de credincioși ai săi, gândind că nu se vor simți deranjați, când vor auzi din gura domniei sale o enormitate, fără seamăn: «Fiindcă a interzis pelerinajul la moaștele Sf. Dimitrie în octombrie ’89, comunismul a căzut peste câteva luni».
Cum? Nu puterea mulțimii care s-a adunat în piața palatului în decembrie ’89, nu cei care au căzut sub gloanțele Securității pe baricada din Magheru, nu cei care au asaltat fostul CC, de pe al cărui acoperiș a decolat elicopterul cu liderul comunist în el, nu toate acestea au declanșat căderea comunismului? Le-a declanșat simpla interzicere a pelerinajului la moaște? Hai, că-i prea de tot!
Să stăm strâmb și să gândim înțelept. Fără îndoială, în gândirea sa, Prea Fericitul bate departe. În limbajul nostru dâmbovițean, mesajul este cam așa: băgați de seamă voi, guvernanților de acuma, că interzicerea pelerinajului la moaște a mai dărâmat un regim. Dacă vă puneți cu noi, vi-l dărâmăm și pe al vostru. Nu de alta, dar Dumnezeu e cu noi.
Aș adăuga, tot în gândul meu: și vi-l aducem mintenaș la putere pe nea Marcel Ciolacu, cu Firea de-a dreapta, cu Stănescu de-a stânga, și cu toți ceilalți pregătiți să apere dreptul suveran al sfintelor moaște de a fi pupate în voie, nelimitat și non-stop, de către buzele din toată țara, aduse în acest scop, cu autocarul, prin grija Bisericii.
Nu-i face cinste Prea Fericitului Părinte asocierea Bisericii cu cei de dreapta sau de stânga, cu Ciolacu sau cu Orban, nici măcar cu comuniștii sau anti-comuniștii. Biserica este deasupra tuturor acestora. Din punct de vedere politic, asistă la fapte și atâta.
Dacă face altfel, înseamnă că n-a înțeles cuvântul Domnului: „Dați-i Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu” (Marcu 12,13-17).
În aceste zile, când se apropie alegerile în țara noastră, este cel puțin neinspirat să sugerezi despre căderea comunismului că s-a produs prin voia Proniei Cerești, a cărei mână a schimbat un regim politic, numai ca să apere neprihănită onoarea unor moaște, rămase insuficient pupate.
Stimate domnule Vasile Bănescu, mesajul celui al cărui purtător de cuvânt sunteți n-a sugerat niciodată ce ajutor ar putea da Biserica alături de Guvern pentru a stăvili virusul, care a luat deja viața a peste 7.000 de români, în majoritatea creștini ortodocși, păstoriți de fețele bisericești ale BOR.
Reacția BOR sugerează că problema virusului este pe planul al doilea. Pe primul plan este pupatul moaștelor, de care depinde stabilitatea regimului și a țării.
Acesta este fondul războiului cu reputatul ziarist de care vorbeam, domnule purtător de cuvânt. Nu limbajul său, nu cuvintele folosite de dânsul, nu vreo vorbă înțeleasă de Prea Fericitul ca o insultă. Fondul este mai simplu: Patriarhul Daniel a rostit o gogomănie mare cât mintea lui moș Teacă din istorioarele scriitorului Bacalbașa, și în loc să-și recunoască greșeala, pocăindu-se ca tot creștinul, declanșează un război mediatic inutil într-o țară de unde numai până acum au plecat pe lumea cealaltă peste 7.000 de suflete, pe care n-au putut să le salveze nici doctoriile celor care învață de când se știu cum să-i salveze pe oameni, nici rugăciunile celor care se plimbă cu cele mai luxoase limuzine și ne învață cum să le vorbim, ca să nu-i supărăm. – spotmedia.ro
