Comisia de control a SRI a solicitat Serviciului Român de Informații clarificări legate de violențele care au avut loc, miercuri, la protestul din Piața Victoriei, a declarat preşedintele Comsiei de control, Adrian Ţuţuianu, pentru News.ro.
Senatorul PSD a spus că membrii comisiei au făcut o solicitare la SRI pentru a primi informaţii în legătură cu violenţele care au avut loc la protestele de miercuri noaptea din Piaţa Victoriei.
Serviciul Român de Informații a precizat, joi, că a trimis operativ datele și informațiile obținute, în legătură cu intențiile de deturnare a protestului din Piața Victoriei, către instituțiile abilitate să intervină pentru menținerea siguranței publice.
”În legătură cu afirmațiile apărute în spațiul public referitoare la informările SRI cu privire la protestele din data de 1 februarie 2017, facem următoarele precizări: Serviciul Român de Informații a acționat potrivit competențelor legale deținute, datele și informațiile obținute cu privire la intențiile de organizare sau deturnare a acțiunilor publice de protest din centrul Capitalei fiind transmise operativ instituțiilor legal abilitate să intervină pentru menținerea ordinii și siguranței publice”, se precizează într-un comunicat al SRI. Potrivit sursei citate, a existat ”un schimb de informații operativ” cu MAI, precum și la nivelul Jandarmeriei și SPP.
”În această situație a existat un schimb de informatii operativ, potrivit procedurilor stabilite la nivelul instituțiilor, cu Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul secretarului de stat Ștefu Viorel și Bogdan Despescu — IGPR, precum și la nivelul Jandarmeriei și SPP. Conform Legii 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată în 2014 și Legii nr. 14/1992, SRI are competențe pentru obținerea de date necesare prevenirii și contracarării activităților extremiste. Pe această zonă, SRI nu a avut surprize operaționale. SRI nu are competențe în ceea ce privește manifestările grupărilor ultras, însă dacă se obțin date de interes pentru instituțiile cu atribuții pe ordine publică, acestea sunt furnizate cu celeritate, așa cum s-a întâmplat în cazul protestelor din data de 1 februarie din Capitală”, mai informează SRI.
Pe de altă parte, ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că nu a fost informată și că a primit doar informații care se știau deja. ”Datele primite prin SMS nu semnalau riscuri în ceea ce priveşte tulburarea ordinii publice, intenţia de a denatura caracterul manifestaţiei, respectiv dacă persoanele în cauză urmau să desfăşoare acte de violenţă şi nici dacă aveau asupra lor mijloace pe care să le utilizeze în acest scop. Potrivit ministrului, SRI a transmis aceste informații prin mesaje SMS, către secretarul de Stat în MAI Viorel Ștefu și către șeful Poliției Române Bogdan Despescu, aceștia fiind în Piața Victoriei, la mitingul care deja era în derulare. – foto – sport.ro