Acasă Politic Se dă drumul noilor poduri peste Prut

Se dă drumul noilor poduri peste Prut

DISTRIBUIȚI

Guvernul a adoptat în ședința din 14 septembrie trei hotărâri privind îmbunătățirea legăturii rutiere între România și Republica Moldova, aprobând acordurile încheiate în luna mai 2023 cu guvernul Rep. Moldova.

Este vorba despre modernizarea podului rutier peste râul Prut, între localităţile Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova), aflat în stare de degradare. Podul a fost construit în anul 1964, pe amplasamentul unui pod vechi.

Pe durata executării lucrărilor, circulația se va executa pe o variantă provizorie de circulație, propusă a fi realizată în aval de podul existent.

Finanţarea lucrărilor de modernizare şi întreținere a podului propriu-zis, împreună cu infrastructura conexă de pe teritoriul său vor fi asigurate de la bugetul României și de la cel al Republicii Moldova.
Și podul rutier peste râul Prut între Oancea (România) și Cahul (Republica Moldova) va fi modernizat. Podul a fost construit în anul 1964 pe amplasamentul unui pod vechi. În luna martie 2022 a fost realizată o expertiză tehnică, în urma căreia s-a constatat că podul se află într-o stare tehnică nesatisfăcătoare, fiind necesare lucrări de reabilitare și consolidare.

Pe durata executării lucrărilor, circulația se va face pe un pod provizoriu, situat pe o variantă de circulație locală, în amonte de podul existent. Vor fi luate măsuri care să asigure fluidizarea traficului de-a lungul infrastructurii rutiere de acces de pe teritoriul fiecăruia dintre cele două state.
Guvernul României asigură finanțarea lucrărilor pentru modernizarea și întreținerea podului propriu-zis, împreună cu infrastructura conexă de pe teritoriul său.

Între Albiţa (România) și Leuşeni (Republica Moldova) va fi construit un nou pod rutier, pentru că actualul pod, construit în 1958, nu a fost consolidat la o clasă superioară de încărcare.

Noul pod va corespunde cerințelor determinate de creșterea traficului rutier, conform norme tehnice actuale, prin asigurarea gabaritului de liberă trecere la nivelul căii, a capacității portante la clasa de încărcare actuală, a circulației rutiere în regim de siguranță și confort, la vitezele recomandate pentru condițiile date, cu asigurarea durabilității pe durata de exploatare.

Pe durata executării lucrărilor la noul pod, circulația se va executa pe un pod provizoriu situat pe o variantă de circulație locală, amplasată în amonte de podul existent.

Guvernul României asigură finanțarea lucrărilor de construire și întreținere a podului propriu-zis și a celor de modernizare și întreținere a infrastructurii rutiere conexe de pe teritoriul României.

 

 

2 COMENTARII

  1. […] Guvernul a adoptat în ședința din 14 septembrie trei hotărâri privind îmbunătățirea legăturii rutiere între România și Republica Moldova, aprobând acordurile încheiate în luna mai 2023 cu guvernul Rep. Moldova. Este vorba despre modernizarea podului rutier peste râul Prut, între localităţile Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova), aflat în stare de degradare. Podul a fost […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here