Acasă Cultura Șeful AFP, noul președinte al Alianței Europene a Agențiilor de Presă

Șeful AFP, noul președinte al Alianței Europene a Agențiilor de Presă

România intră pentru a doua oară în conducerea organizației

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA) are un nou preşedinte, precum şi un nou membru al board-ului, aleşi în cadrul Adunării Generale desfăşurată joi la Paris.

Noul preşedinte este Fabrice Fries, preşedinte şi director general al AFP, care a fost anterior membru al board-ului EANA. El îi succede lui Clemens Pig, CEO al agenţiei austriece de presă APA, al cărui mandat de doi ani în funcţia de preşedinte al EANA s-a încheiat.

Fabrice Fries a fost propus pentru funcţia de preşedinte de APA, nominalizarea sa fiind susţinută de următoarele agenţii de presă membre: ANA-MPA (Grecia), ANP (Algemeen Nederlands Persbureau, Olanda), ANSA (Italia), Belga (Celgia), CTK (Republica Cehă), DPA (Germania), FENA (Bosnia-Herţegovina), Keystone-SDA (Elveţia), NTB (Norvegia), PA Media (Marea Britanie), Ritzau (Danemarca), STT (Finlanda), TASR (Slovacia), TT (Suedia).

De asemenea, Claudia Nicolae, director general al Agenţiei Naţionale de Presă din România AGERPRES, a fost aleasă membră a board-ului EANA, în poziţia devenită vacantă prin alegerea lui Fabrice Fries în funcţia de preşedinte. Claudia Nicolae a fost nominalizată de agenţia croată de presă HINA şi a fost susţinută oficial de următoarele agenţii: AFP (Franţa), ANA-MPA, ANSA, APA, ATA (Albania), BELGA, CNA (Cipru), CTK, DPA, EFE (Spania), FENA, Keystone-SDA, KOSOVAPRESS (Kosovo), LUSA (Portugalia), MTI (Ungaria), PAP (Polonia), TANJUG (Serbia), TT, UKRINFORM (Ucraina).

”Este o mare onoare pentru mine că am fost nominalizată şi aleasă de colegii mei ca membru al board-ului EANA şi mă bucur să reprezint în continuare AGERPRES, Agenţia Naţională de Presă din România, la nivel internaţional. Este pentru a doua oară când un director general al AGERPRES ocupă această poziţie, iar acest lucru nu poate decât să mă facă mândră şi, de asemenea, determinată să îmi susţin colegii din board”, a declarat Claudia Nicolae.

”În calitate de jurnalişti, trăim într-o perioadă dificilă, luptăm nu doar pentru obţinerea de informaţii, ci şi pentru integritatea ştirilor şi pentru încrederea în peisajul mediatic general. EANA demonstrează că o colaborare fără frontiere, la mai multe niveluri, este benefică pentru membri şi sprijină dezvoltarea lor şi a agenţiilor de presă într-un sistem complex”, a adăugat directorul AGERPRES.

Board-ul EANA este alcătuit din preşedinte, ales pentru doi ani, secretarul general şi alţi trei membri, cu un mandat de trei ani.

Pe agenda Adunării Generale a EANA s-a aflat şi propunerea Ukrinform de a se vota cu privire la excluderea agenţiei ruse de presă TASS, în prezent suspendată. Propunerea nu a întrunit voturile necesare, respectiv 3/4 dintre cei prezenţi, iar TASS a rămas în continuare suspendată din alianţă, aşa cum s-a decis cu majoritate de voturi la 13 mai 2022, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a EANA desfăşurată la Sarajevo, în contextul războiului dus de Rusia în Ucraina. A fost pentru prima dată în istoria EANA când o agenţie de presă membră a fost suspendată. La Sarajevo, membrii EANA supuseseră iniţial la vot excluderea TASS, însă propunerea, formulată atunci de agenţia poloneză de presă PAP, nu a întrunit nici atunci voturile necesare pentru adoptare.

EANA are 33 membri din toată Europa, incluzând TASS cu statutul de agenţie suspendată.

Tot în cadrul Adunării Generale de la Paris a fost decernat Premiul Maxim Mincev pentru jurnalism de calitate al agenţiilor de presă, câştigat de APA cu proiectul Trusted AI, care a şi fost prezentat auditoriului.

Premiul a fost înfiinţat în 2005, iar în 2021 a fost numit după regretatul director general al BTA Maxim Mincev, care, potrivit organizatorilor, a fost un mare prieten şi un membru apreciat al comunităţii EANA.

 

2 COMENTARII

  1. […] Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA) are un nou preşedinte, precum şi un nou membru al board-ului, aleşi în cadrul Adunării Generale desfăşurată joi la Paris. Noul preşedinte este Fabrice Fries, preşedinte şi director general al AFP, care a fost anterior membru al board-ului EANA. El îi succede lui Clemens Pig, CEO al agenţiei […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here