Acasă Politic SE PREGĂTEȘTE CAROL AL III-LEA?

SE PREGĂTEȘTE CAROL AL III-LEA?

DISTRIBUIȚI

sDecizia Regelui Mihai I de a-l scoate pe principele Nicolae de la linia de succesiune a Coroanei României a fost o surpriză din toate punctele de vedere.

Multe sunt teoriile care circulă în spaţiul public pe acest subiect, însă istoricul Ioan Scurtu spune că decizia este corectă din punct de vedere legal. ”Dacă judecăm după normele constituţionale (Constituţia din 1866, textul fiind reluat în Constituţia din 1923 şi în cea din 1938), acolo se prevede ordinea de succesiune la tron în funcţie de ordinea de primogenitură. Deci primul născut băiat, cu excluderea perpetuă a femeilor şi a succesorilor lor. Ca urmare, principele Nicolae nu putea să fie succesor, pentru simplul motiv că, pe linia directă a Familiei Regale, el provine dintr-o femeie. Deci toţi cei născuţi de o femeie din familia regală sunt excluşi (potrivit Constituţiei) de la succesiunea la tron. Ca urmare, comunicatul vine să confirme un text constituţional”, a explicat profesorul Scurtu.

Istoricul a spus că în cadrul actualei familii regale nu mai există succesor şi conform Constiuţiilor din 1866, 1923 şi 1938, ar trebui să facă apel la o familie domnitoare europeană. Această afirmaţie confirmă ceea ce spunea un alt istoric, A.M. Stoenescu. Acesta spusese că actuala familie regală nu mai poate ajunge, conform legii, pe tron. De asemenea, acesta a mai confirmat faptul că Biserica Ortodoxă Română şi Ministerul Apărării Naţionale au sondat casele regale europene, pentru eventualitatea în care România ar fi votat, în 1990, revenirea la Monarhia constituţională. ”În cadrul actualei familii regale, nu mai există un succesor, pentru că, fiind ordinul de primogenitură (deci primul născut băiat), nu mai există cineva. Conform tot Constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938, ar trebui să facă apel la o familie domnitoare europeană. Dar care e aceea care are disponibili prinţi care să vină în România? Poate Prinţul Charles”, a comentat Ioan Scurtu. Prinţul Charles al Marii Britanii vine foarte frecvent în România şi a lăudat de multe ori ţara noastră. – PROMPT MEDIA, (sursa – Tricolorul)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here