Acasă Social Se reorganizează profesiile de grefier și expert criminalist

Se reorganizează profesiile de grefier și expert criminalist

DISTRIBUIȚI

 Executivul a adoptat Proiectul de Lege privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.

Proiectul de lege este aliniat, sub aspectul pensiilor, la legislația în vigoare și proiectul de lege privind pensiile inițiat de Ministerul Muncii, aprobat de Guvern și aflat în dezbaterea Parlamentului. Proiectul legii privind statutul grefierilor nu aduce nimic în plus în materia pensiilor, față de legislația în vigoare și proiectul privind reforma pensiilor inițiată de MMSS.

Proiectul Ministerului Justiției are ca obiective principale consolidarea unui sistem de justiție eficient, asigurarea unei resurse umane bine pregătite, precum și asigurarea unui cadru legislativ adecvat pentru personalul auxiliar de specialitate, în conformitate cu creşterea substanțială a atribuțiilor și responsabilităților acestei categorii profesionale.

Concret, proiectul reglementează, în principal, reorganizarea personalului care funcționează în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, propune o nouă clasificare a categoriilor profesionale și clarifică modului de recrutare și gestionare a carierei categoriei profesionale a grefierilor.

Ministerul Justiției precizează că nu este vorba despre introducerea unor pensii speciale, pensia de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete fiind acordată prin Legea nr. 567/2004 în perioada de preaderare a României la UE în conformitate cu disp. art. 53 din Constituție, iar Ministerul Muncii nu a avut obiecții. De asemenea, MJ Precizează că nu sunt create noi categorii de personal, ci este o reorganizare a profesiilor de grefier și expert criminalist și nici nu există modificări în privința vârstei de pensionare. Astfel, se desfiinţează funcţiile de grefier documentarist, grefier statistician, grefier arhivar şi grefier registrator şi se transformă în funcţii de grefier. De asemenea, funcţia de grefier se transformă în grefier de şedinţă sau grefier principal, iar grefierii judiciari vor fi numiţi din rândul grefierilor de şedinţă, al grefierilor principali şi al grefierilor cu studii superioare, cu condiţia ca aceştia să fi promovat concursul organizat potrivit noii legi.

Specialiştii criminalişti din cadrul parchetelor vor fi recrutaţi din rândul tehnicienilor criminalişti din cadrul parchetelor.

La propunerea MMSS, baza de calcul a pensiilor de serviciu a fost redusă de la 80% la 65% din media  salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.

Proiectul adoptat de Guvern va fi înaintat Parlamentului României pentru dezbatere și adoptare.

2 COMENTARII

  1. […]  Executivul a adoptat Proiectul de Lege privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Proiectul de lege este aliniat, sub aspectul pensiilor, la legislația în vigoare și proiectul de lege privind pensiile inițiat […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here