Acasă Info Local Sectorul 5/ Ca de obicei, bani aruncați aiurea pe paranghelii

Sectorul 5/ Ca de obicei, bani aruncați aiurea pe paranghelii

DISTRIBUIȚI

Pe banii Primăriei, Laura Lavric, care iubește orice primar de la care ia bani, a instigat la nepurtarea măstii de protecție  

De la distanțare la relaxare socială! Cu o săptămână înainte de alegeri, primarul Daniel Florea organizează Zilele Sectorului 5!

În Sectorul 5 atmosfera de sărbătoare anunță debutul alegerilor locale. În weekendul 18-20 septembrie, Centrul Cultural ”Ștefan Iordache” aflat în subordinea Primăriei Sectorului 5, a organizat festivalul ”Zilele Sectorului 5” în trei locuri – Esplanada Academiei Naționale de Apărare, Parcul Sebastian și Parcul Humulești. Deși organizatorii s-au zbătut să aibă rezultate notabile, prezența cetățenilor la festival a fost destul de redusă, așa cum a fost mereu în ultimii patru ani de când primarul Daniel Florea, fostul pedelist adus de PSD de la Constanța, face paranghelii pe bani grei.

În parcul Humulești, Sebastian și pe platoul Universității de Apărare Carol I au fost organizate, așadar, o serie de evenimente pentru locuitorii sectorului. Festivalul ajuns la cea de-a treia ediție a coincis cu pandemia de Covid 19, dar organizatorii n-au dat înapoi. Acum o lună, după ce a făcut playback în Parcul Sebastian, la o altă paranghelie, Irina Loghin a fost depistatăcu Covid 19.

Cum orice minune nu durează mai mult de o zi, în Parcul Sebastian s-au perindat printre cetățenii Sectorului 5 voluntarii din staff-ul lui Marian Vanghelie, care au împărțit materiale electorale.

Duminică seara, Laura Lavric, o obișnuită a scenei scumpe din Parcul Sebastian, a mulțumit, ca de obicei, ”domnului primar” și a îndemnat oamenii să nu mai poarte măști de protecție. ”Să scăpăm odată de botnițele astea, că ne sufocăm”. Apoi și-a reluat playback-ul.

Multe evenimente, puțini participanți/Bani mulți aruncați aiurea

De la intrarea în Parcul Sebastian, atmosfera câmpenească se face bine simțită. Mirosul de semințe, popcorn, înghețată și gogoși te face să te simți ca acasă. Bunicii se bucură de atmosfera folclorică, părinții stau la cozi așteptănd înghețată și gogoși, iar copiii se joacă în voie.

”Aici îmi place, mă simt ca acasă. Lu` domn primar îi place folclorul”, spune Florina, o localnică în sector, mare amatoare de semițe.

În schimb, majortatea celor care locuiesc în zonă se arată dezamăgiți de realizările edilului Sectorului 5: ”Mizerie! Nu-l mai votăm. Uită-te și tu pe jos. Eu stau aici la Sebastian. Dacă treci de Petre Ispirescu și te duci spre case, avem un adevărat cimitir de gunoaie și mașini. Dacă am face și acolo festivaluri am scăpa de mizerie”, spune Alexandru, un tânăr care locuiește în Sectorul 5.

Cu toate că activitățile au fost variate îndeosebi pentru copii (statui vivante, picioroange) ateliere pentru copii și concerte cu artiști cunoscuți, publicul numeros a lipsit.

Deși organizatorii au confecționat un loc special amenajat cu scaune care respectă distanțarea socială și purtarea măștii, oamenii au evitat acest loc, mulțumindu-se să stea lângă gard, în timp ce câteva persoane au încins o horă.

Distracția se mută pe Platoul Academiei

Sâmbătă seara, nu departe de Parcul Sebastian, în proximitatea Parcului Romniceanu, un alt eveniment din Zilele Sectorului 5 a avut loc: Antonia, Alex Velea și Loredana Groza au fost capetele de afiș. Oamenii au venit în grupuri și au uitat complet de distanțarea socială. Zece lei berea, 50 de lei kg de parizer. Acestea erau prețuriledin piața volantă din apropierea scenei.

Și aici era un loc special amenajat cu scaune distanțate, unde se intra doar cu purtarea măștii. Nemulțumiți, oamenii au preferat să stea în afara acestui spațiu.

Cei care au rămas în interiorul spațiului amenejat s-au ridicat de pe scaune și au aplaudat trupele preferate, îngrămădindu-se în fața scenei. În timp ce unii cetățeni spun că sunt bani aruncați pe geam, alții, care nu stau în sector, s-au distrat pe muzica vedetelor.

Potrivit SEAP- Centrul Cultural Ștefan Iordache – a încheiat, în perioada 8-18 septembrie, 14 contracte prin cumpărare directă, dintre care 10 au fost atribuite aceleiași firme.

Printre cele mai importante achiziții se numără următoarele:

Pachet de corturi – 17.069,66  euro

Pachet baloane – 4.733,00  euro

Servicii complete de securitate la evenimente culturale si/sau sportive ((11.729,60  euro)

Pachet ateliere pentru copii – 5.660.07 euro

Pachet Tricouri Personalizate (2.507,41 euro)

Pachet materiale tipărite (5.266,95 euro)

Îmbracăminte scenă 12 x 10 x 5,5 m (4.459,48 euro)

Surse din cadrul primăriei susțin că evenimentul grandios, în cele trei locuri, a costat, în total, douămilioane de euro. Organizatorii refuză să spună exact sumele cheltuite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here