Acasă Politic Ședință solemnă în Parlament dedicată centenarului unirii Basarabiei cu România

Ședință solemnă în Parlament dedicată centenarului unirii Basarabiei cu România

DISTRIBUIȚI

Președintele vorbește despre elite politice și drumul european al Moldovei • Liviu Dragnea vorbește despre unire • Ce răspunde președintele Parlamentului de a Chișinău

”Parlamentul României, constituit în şedinţă solemnă la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria Mamă, astăzi, 27 martie 2018, consideră ca fiind pe deplin legitimă dorinţa acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care susţin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române şi subliniem că acest act depinde de voinţa acestora, şi declară că România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetăţenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinţei suverane a acestora”, se arată în documentul adoptat de Legislativul de la Bucureşti. Potrivit Declaraţiei, prin organizarea unei şedinţe solemne a Camerelor reunite, în prezenţa unei delegaţii a Parlamentului şi a Guvernului Republicii Moldova, venită de la Chişinău pentru acest eveniment, este sărbătorit „Actul Unirii votat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918” şi este celebrat „momentul în care elitele politice din Basarabia şi din Regat au dat curs năzuinţelor”.

”Considerăm astăzi drept o misiune de onoare a actualei şi viitoarei generaţii din stânga şi dreapta Prutului să cinstească, cu pioşenie, memoria generaţiei de la 1918 care a lucrat la constiturea României Mari”, se precizează în Declaraţie.

Conform acesteia, la 27 martie 1918, Sfatul Ţării, în calitate de organism suprem legislativ reprezentativ al Basarabiei, din care făceau parte reprezentanţi ai populaţiei române majoritare şi ai minorităţilor etnice, constituit în concordanţă cu normele democratice ale timpului, în condiţiile disoluţiei imperiului ţarist şi ale desfăşurării Primului Război Mondial, a dat expresie dorinţei colective de unitate prin adoptarea Actului Unirii.

”Prin revenirea Basarabiei la Ţara Mamă, România, s-a înlăturat nedreptatea istorică de la 1812 când, prin Tratatul de la Bucureşti dintre Imperiul Otoman şi Rusia ţaristă, partea situată la răsărit de Prut a Principatului Moldovei a intrat în componenţa Imperiului Rusiei, formând gubernia Basarabiei”, menţionează documentul citat.

Declaraţia a fost votată cu o largă majoritate. Parlamentarii UDMR s-au abţinut la vot.

”Revoluția democratică a făcut România întreagă și mare, în vreme ce totalitarismul a fragmentat din nou România. Când democrația este abandonată sau abuzată, națiunea devine divizibilă și fragilă, această lecție rămâne valabilă și astăzi. Numai lipsa de încredere în propria capacitate de a construi o societate liberă și indivizibilă ne poate împiedica să ne punem și noi semnăturile pe un act al unirii”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, președinte al Senatului.

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a vorbit despre unire:„Avem astăzi în Parlament o Românie mai mare și asta pentru că sunt prezenți aici cu noi și reprezentanții românilor de peste Prut. Domnule președinte Candu, domnule vicepremier Iurie Leancă, chiar nu avem atâta curaj să spunem clar ce vrem? Și, ca să nu existe echivoc, eu o spun deschis, simplu și explicit: eu vreau să ne unim cu Moldova”, a spus Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților.

La finalul ședinței, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, care a condus delegația venită de la Chișinău, a explicat ziariștilor că peste Prut există două curente de opinie, pro-unionism și pro-statalitate, evitând să răspundă explicit dacă, la rândul său, se pronunță pentru unire. ”Să păstrăm țara integră și pe calea spre Uniunea Europeană”, a răspuns Candu.

La Şedinţa solemnă a Parlamentului, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, au participat oficiali români şi moldoveni La şedinţa solemnă a Parlamentului a participat şi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, dar şi foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, membrii Guvernului, Patriarhul Daniel, Episcopul Ioan Robu, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, primarul Capitalei Gabriela Firea.

Președintele României Klaus Iohannis nu a fost rezent la ședință, dar a transmis un mesaj în care a vorbit despre continuarea susținerii parcursului european al Republicii Moldova. Potrivit unor surse de presă, invitația transmisă președintelui pentru a participa la ședința solemnă a Parlamentului a fost transmisă cu doar o oră înainte de eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here