Comunicat pentru părinți
Prof. Consilier Școlar Nina Tudosă – C.J.R.A.E Ilfov – Școala Gimnazială nr. 1 Jilava
Stimați părinți,
Zilele acestea, în mass media se prezintă nenumărate cazuri ale copiilor și tinerilor care sunt victime ale autointitulatului joc ”Balena Albastră”. Acesta este un joc virtual creat de un tânăr din Rusia și care constă în 50 de provocări pe parcursul a 50 de zile. Provocările sunt, dintru început, un pericol real pentru bunăstarea fizică și emoțională a copiilor, cei care îl administrează îndemnându-i pe aceștia, mai întâi, să se taie pe corp, însemnându-și felurite simboluri, să trimită fotografii nud cu ei înșiși, să intre în discuție cu necunoscuți (o ”călăuză” care le spune ce trebuie să facă mai departe pentru a deveni ”balene”) pentru ca, mai apoi, în zilele următoare, copiii să fie îndemnați să se trezească periodic la ore târzii în noapte pentru a viziona filme sau videoclipuri horror, pentru a asculta melodii deprimante sau pentru a ieși afară din casă și a-și face fotografii pe mijlocul unei autostrăzi, pe o cale ferată sau chiar pe o clădire înaltă. Ultima provocare, cea din ziua 50, este aceea de a se urca pe o clădire înaltă de pe care să sară.
Odată ce un copil își creează cont pentru a accesa acest joc, datele personale de pe dispozitivul de pe care a accesat jocul îi sunt sustrase de către administratorii jocului și apoi folosite pentru a-i manipula și pentru a-i șantaja pe copii să nu renunțe și să continue șirul provocărilor. În cazul în care copiii refuză, încep amenințările.
Așa cum lesne este de observat, fiecare dintre provocările de început ale jocului sunt menite pentru a pregăti copilul pentru provocarea supremă: sinuciderea. Fiecare dintre noi am putea crede că propriul nostru copil nu ar putea face așa ceva, chiar copiii se îndoiesc că ar putea fi convinși să răspundă unor astfel de provocări, numite de ei ”absurde”. Și cu toate acestea, există atâți tineri și copii mânați de curiozitate, de nevoia de apartenență la un grup, de modelele oferite în jurul lor și de acea sete a tinereții de adrenalină, de excentricități, de teribilism. Copiii, odată intrați în joc sunt prinși în mrejele jocului manipulator și nu mai au capacitatea de a alege deosebind binele de rău. Toate provocările de la începutul jocului, cum spuneam mai înainte, modifică starea emoțională, psihică a copiilor, făcându-i mult mai ușor de convins, de manipulat pentru a continua.
Cu această ocazie, vă adresăm îndemnul de a vă asigura că ai dumneavoastră copii sunt în siguranță și că nu au accesat acest joc sau că activitatea lor în mediul online nu poate reprezenta un pericol iminent.
Internetul are atât avantaje, cât și dezavantaje dacă nu sunt respectate câteva reguli de utilizare ale acestuia.
Fiecare părinte trebuie să se asigure că:
- a) știe cât timp petrece propriul copil pe internet în fiecare zi. Stabiliți un timp limită alocat activităților copiilor pe internet. Este preferabil ca, zilnic, un copil să nu petreacă mai mult de 1 oră – 1 oră și jumătate la calculator.
- b) știe care sunt dispozitivele de pe care se conectează la internet copilul. Este recomandabil să cunoașteți care sunt dispozitivele de pe care se conectează copiii dumneavoastră, de obicei, dar și dacă, ocazional, mai folosesc și alte dispozitive pentru a accesa internetul.
- c) știe care sunt paginile și site-urile pe care intră frecvent copilul. Verificați istoricul accesărilor din telefonul, de pe tableta sau laptopul/calculatorul copiilor dumneavoastră.
- d) știe care sunt parolele cu care se loghează copiii pe paginile sau siteurile pe care le accesează. Dacă aveți posibilitatea, împrieteniți-vă cu copiii dumneavoastră pe site-urile de socializare pentru a le veghea activitatea online. Cereți-le parolele de acces la conturile pe care copiii le au create pe internet. Doar copiii și părinții acestora sunt cei care pot avea acces la parole. Nicio altă persoană nu este îndreptățită să solicite parola copilului dumneavoastră. E ca și cum copilul ar oferi cheia casei unor persoane străine.
- e) știe când și unde accesează copilul internetul. Este preferabil să aveți control asupra telefoanelor / tabletelor/ laptopurilor copiilor și utilizarea acestora de către copii să se facă doar în prezența dumneavoastră. Pe timpul nopții, în intervalul 22.00 – 8.00, ar fi recomandabil să le restricționați accesul la internet, dispozitivele copiilor rămânând în grija/custodia dumneavoastră în acest timp.
- f) știe să instaleze un program de control parental pe dispozitivele de pe care accesează copiii internetul. Programele de control parental pot să vă ajute în supravegherea activității online a copiilor dumneavostră. Eventual, rugați pe cineva să instaleze programul.
Fiecare copil are nevoie, înainte de toate, de încrederea și prietenia părinților săi. Vă recomandăm să comunicați mult cu copiii dumneavoastră iar comunicarea la vârsta preadolescenței și adolescenței să se bazeze în special pe ascultare. Ascultați mult și vorbiți puțin. Evitați să îi judecați pentru că, altfel, copiii se închid în ei și vor evita sau vor omite să vă spună exact lucrurile importante despre ei și pentru ei. Înainte de a stabili niște reguli, este recomandabil să le discutați cu copiii dumneavoastră și să le explicați bunele intenții pe care le aveți dar și ceea ce ați hotărât. Dovediți flexibilitate și înțelegere față de nevoile copiilor dumneavoastră dar și fermitate în trasarea unor limite.
Pentru mai multe informații și suport, vă recomandăm site-ul www.sigur.info al Organizației Salvați Copiii România. De asemenea, uneori, poate fi nevoie să cereți sprijin unui specialist. Fie că este profesorul diriginte al copilului dumneavoastră, un cadru didactic, sau profesorul consilier școlar ori reprezentanții consiliului local Jilava sau ai Poliției Jilava, adresați-vă cu încredere pentru a solicita îndrumare și ajutor, la nevoie. Mult succes!