Acasă Politic Sindicate: Fără testarea periodică și respectarea regulilor, menținerea cursurilor cu prezență fizică...

Sindicate: Fără testarea periodică și respectarea regulilor, menținerea cursurilor cu prezență fizică pune în pericol viețile elevilor și angajaților

DISTRIBUIȚI

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ solicită Guvernului să introducă testarea obligatorie gratuită a elevilor și a angajaților din școli, în condițiile menținerii învățământului față în față și după trecerea de pragul de îmbolnăvire de 6 la mie.

„În condițiile în care se dorește continuarea învățământului cu prezență fizică, Guvernul trebuie să asigure teste non-invazive gratuite pentru toți elevii și angajații prezenți la nivel de unitate. În plus, trebuie sancționați cei care nu vor să respecte regulile. Nu putem să ne jucăm cu viețile elevilor și ale angajaților din învățământ! Înțeleg impotanța școlii cu prezență fizică și am susținut-o de fiecare dată, dar nu pot fi acord ca unitățile de învățământ să devină focare de infecție, doar pentru că există presiuni din unele zone ale societății. Înainte de a decupla scenariile de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate, Guvernul trebuie să trimită teste în toate unitățile de învățământ. Și alte state au menținut școlile deschise, însă în acestea testarea tuturor se face la 72 de ore”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte al FSE „Spiru Haret”. El consideră că angajații din învățământ au dat dovadă de spirit civic, vaccinându-se într-un procent dublu față de cel național. La ora actuală, peste 60% dintre angajații din școli sunt vaccinați. În ceea ce privește restul de 40%, unii au trecut prin boală, alții au contra-indicații, iar unii nu au fost convinși de eficiența vaccinului din cauza unei campanii de informare deficitare.

Conform centralizării raportărilor din unitățile de învățământ preuniversitar, la 29 septembrie 2021, situația epidemiologică este următoarea: Preșcolari/elevi confirmați Covid-19: 8.470; Angajați din învățământ confirmați Covid-19: 2.688 de persoane, Clase/grupe cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 6.874; Număr copii/elevi din clasele/grupele cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate:  167.298.

Următoarea raportare va fi comunicată public miercuri, 6 octombrie 2021.

După cum se știe, școlile vor rămâne deschise și după ce incidența a depășit pragul de 6 la mie, propunerea fiind aprobată de grupul de specialiști.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here