Acasă Politic Sistem Național pentru Calitatea Aerului

Sistem Național pentru Calitatea Aerului

DISTRIBUIȚI

Parlamentarii USR Oana Cambera și Dragoș Popescu au lansat în dezbatere publică un pachet de modificări pentru a îmbunătăți legislația pentru calitatea aerului.

Principalele măsuri vizate de proiectul de lege sun introducerea și reglementarea rețelelor de senzori pentru monitorizarea calității aerului, introducerea poluanților specifici, precum hidrogenul sulfurat, negru de fum și amoniacul, crearea Sistemul Național pentru Calitatea Aerului pentru decizii incluzive, transparente și o monitorizare reală și eficientă a calității aerului.

Acestea sunt trei dintre măsurile necesare pentru o mai bună gestionare a calității aerului în orașele României, măsuri care au reieșit în urma unui amplu proces de consultări și întâlniri cu actori din societate și instituții, cu expertiză în domeniul calității aerului, pe parcursul a cinci luni.

Inițiativa vine în contextul în care anual în România mor prematur peste 29.000 de oameni din cauza unor boli asociate poluării atmosferice, iar costul social asociat, calculat pe cap de locuitor/an este cel mai mare din UE, de 1.810 euro în țară și 3.004 euro/cap de locuitor în București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here