Acasă Social Sondaj de opinie INSCOP Research: Intenția de vot pentru alegerile locale, comportamentul...

Sondaj de opinie INSCOP Research: Intenția de vot pentru alegerile locale, comportamentul de vot în funcție de candidatul la primărie preferat, prioritatea viitorului primar

DISTRIBUIȚI

Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în aprilie 2024, PSD ar obține la alegerile locale 28.4% din voturile pentru consiliile locale, PNL  26.7% și  AUR 14.4%.

 Datele au fost culese în perioada 12 – 20 aprilie 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.

„PSD și PNL au un raport mult mai echilibrat la intenția de vot pentru alegerile locale, reflectând cel mai probabil structurile de primari ale celor două partide. Intenția de vot pentru PSD scade puțin, în timp ce pentru PNL crește foarte puțin comparativ cu măsurătoarea de luna trecută. Scorul cumulat al PSD și PNL la alegerile locale este de 55%, cu aproximativ 9 procente mai mare decât scorul pentru Alianța PSD-PNL măsurat la algerile europarlamentare. Scade semnificativ și intenția de vot pentru AUR la alegerile locale, ceea ce confirmă tendința acestui partid înregistrată în ceea ce privește votul la alegerile europarlamentare.Datele din aprilie confirmă faptul că aproximativ o treime dintre alegători vor avea o altă opțiune de vot la alegerile europarlamentare decât partidul din care face parte primarul preferat, ceea ce infirmă parțial teza privind transferul de voturi dinspre primari înspre partide. Bazinul de alegători PSD-PNL rămâne însă cel mai disciplinat.În ceea ce privește agenda locală, majoritatea românilor sunt interesați de crearea de locuri de muncă, atragerea de investitori în localitățile lor, construirea de spitale, dispensare, școli, grădinițe, creșe și abia apoi de infrastructura rutieră și utilități. Este o viziune matură a unei populații care începe să înțeleagă în mod corect ordinea priorităților pentru o dezvoltare sustenabilă, echilibrată  și o calitate a vieții îmbunătățită”, a declarant Remus Ștefureac – director INSCOP Research.

Intenția de vot pentru alegerile locale

Intenția de vot pentru partide politice la alegerile locale (pentru Consiliul Local al orașului / comunei) raportată la respondenți care își exprimă preferința pentru un partid din listă – 80.6% din total eșantion
Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (80.6% din total eșantion), 28.4% dintre alegători indică PSD (față de 30.6% în martie), 26.7% PNL (față de 25.6% în martie), 14.4% AUR (față de 17.4%  în martie), 10.8% Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) (față de 9.8% în martie), 3.7% SOS Romania (față de 4.3% în martie), 5.3% UDMR (față de 4% în martie), 3.3% Alianța AER (Partidul Verde, Partidul Ecologist Român) (față de 3.1% în martie), 1.9% Partidul Pro România (față de 2.4% în martie), 1.9% REPER, 1.6% PUSL. 1.9% indică alt partid (față de 2.7% în martie).

Comportamentul de vot în funcție de candidatul la primărie preferat
56.9% dintre cei intervievați spun că vor vota la alegerile europarlamentare cu partidul/alianța din care face parte candidatul preferat pentru primărie (față de 58.1% în martie). 32.3% spun că vor avea o altă opțiune la alegerile europarlamentare decât partidul/alianța din care face parte candidatul preferat pentru primărie (34.9% în martie). 4.7% spun că nu s-au hotărât (2.9% în martie), 3.8% că nu merg la vot (3.3% în martie), iar 2.4% nu răspund (0.7% în martie).
Declară că vor vota la alegerile europarlamentare cu partidul/alianța din care face parte candidatul preferat pentru primărie în special: votanții PSD-PNL, persoanele peste 60 de ani, cei cu un nivel de educație mai redus, persoanele inactive, cei cu un venit redus și locuitorii din rural. Spun că vor avea o altă opțiune la alegerile europarlamentare decât partidul/alianța din care face parte candidatul preferat pentru primărie mai ales: votanții ADU, persoanele cu un nivel de educație mai ridicat, gulerele gri sau albe, locuitorii din urban, angajații la privat.

Agenda cetățenilor pentru alegerile locale. Prioritatea viitorului primar
Întrebați care ar trebui să fie prioritatea viitorului primar din localitatea lor, 24.4% menționează crearea de locuri de muncă și atragerea de investitori, 19.4% sănătatea (spitale, dispensare etc) și 14.2% educația (școli, grădinițe, creșe). 13.6% indică dezvoltarea infrastructurii rutiere/ străzile, drumurile, 12.5% utilitățile publice (apa, canal, iluminat public, încălzire etc), 3.7% siguranța publică, 3.3% curățenia, 2.5% combaterea poluării (aerului, apei, solului), 1.8% parcurile/spațiile verzi / zonele de recreere. 2.6% menționează altă prioritate, iar 2.1% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

https://www.inscop.ro/wp-content/uploads/2024/04/24.04.24-Sondaj-Inscop-pentru-News.ro-Partea-a-III-a-Alegeri-locale.pdf

1 COMENTARIU

  1. […] Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în aprilie 2024, PSD ar obține la alegerile locale 28.4% din voturile pentru consiliile locale, PNL  26.7% și  AUR 14.4%.  Datele au fost culese în perioada 12 – 20 aprilie 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here