Sorin Grindeanu a renunţat la şefia ANCOM, însă demisia va intra în vigoare abia pe data de 16 octombrie, potrivit unor surse politice. Deşi legea interzice ca preşedintele ANCOM să fie şi membru de partid, Sorin Grindeanu a rămas în fruntea instituţiei încă două luni după ce a fost ale prim-vicepreşedinte PSD. Miza: leafa de peste 9.000 de euro lunar.
Pe 22 august, la Congresul PSD, Sorin Grindeanu a fost ales prim-vicepreşedinte al partidului în echipa preşedintelui Marcel Ciolacu. În mod normal, Grindeanu ar fi trebuit să demisioneze înainte de Congres, pentru că legea interzice preşedintelui ANCOM să fie membru de partid. N-a demisionat nici înainte de Congres, nici imediat după. N-a renunţat la funcţie nici la finalul lunii august, nici la începutul lunii septembrie.
A trimis demisia la Parlament abia la începutul lunii octombrie, însă actul va intra în vigoare abia pe 16 octombrie, potrivit unor surse politice.
Aşadar, Sorin Grindeanu a mai rămas încă două luni în fruntea ANCOM după ce a devenit prim-vicepreşedinte PSD. Explicaţia oficială: a aşteptat ca Memorandumul semnat anul trecut între SUA şi România privind teghnologia 5G să intre în dezbatere parlamentară. Încă n-a intrat, senatorii şi deputaţii find ocupaţi cu campania electorală pentru alegerilor locale, iar de luna viitoare vor intra în campania pentru parlamentare.
Oricum, demisia lui Grindeanu din fruntea ANCOM nu ar fi împiedicat în niciun fel dezbatrea Memorandumului 5G în Parlament. Cu sau fără Grindeanu la şefia ANCOM, Memorandumul va ajunge oricum în Parlament pentru a fi transformat în lege.
Miza reală a fost una financiară: Sorin Grindeanu a încasat anul trecut venituri nete de 528.221 de lei, echivalentul a peste 44.000 de lei pe lună. La cursul zilei, peste 9.000 de euro. Aşadar, Sorin Grindeanu a mai tras de timp încă două luni pentru a încasa leafa de preşedinte ANCOM: peste 18.000 de euro. De la ANCOM, Grindeanu va pleca direct în şomaj pentru de două luni. La alegerile parlamentare din noiembrie, fostul premier PSD va candida pentru un mandat de deputat în Timiş, prin urmare, din decembrie va fi din nou angajat la stat, scrie Adevărul.