Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – lansează proiectul „Sport în Școală”, dedicat sprijinirii activităților sportive în afara programului obișnuit de cursuri.
Scopul proiectului este să susțină participarea gratuită a copiilor și adolescenților din București la activități sportive suplimentare, desfășurate în școală, după orele de curs. Fie că e vorba de fotbal, volei, baschet, tenis, handbal, rugby tag, badminton sau orice alt sport, unitățile de învățământ vor putea organiza grupe de elevi, cu antrenori sau coordonatori dedicați, în funcție de interesul și specificul fiecărei școli.
Primăria Capitalei va asigura plata profesorilor, antrenorilor și coordonatorilor, precum și materialele sportive. Activitățile se vor desfășura în cadrul școlilor și liceelor înscrise în proiect, fiind coordonate de cadrele didactice și monitorizate de reprezentanții PROEDUS.
Școlile se pot înscrie în proiect până în data de 16 mai, iar activitățile sportive propriu-zise vor avea loc între 26 mai – 22 iunie și 15 septembrie – 7 decembrie.
Proiectul „Sport în Școală” încurajeze mișcarea, spiritul de echipă și un stil de viață activ și sănătos în rândul elevilor, ca parte esențială a educației lor.