Acasă Economie Ștefan Rădulescu, vicepreședinte al CJ Ilfov: A fost deblocat excedentul bugetar pentru...

Ștefan Rădulescu, vicepreședinte al CJ Ilfov: A fost deblocat excedentul bugetar pentru continuarea lucrărilor

DISTRIBUIȚI

La 26 ianuarie 2021, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Ilfov, pe ordinea de zi fiind cuprinse 18 proiecte de hotărâri.

Un punct de interes al ședinței l-a reprezentat proiectul de hotărâre privind deblocarea și utilizarea unei sume din excedentul anual al bugetului local al județului Ilfov. ”A fost deblocat excedentul bugetar pentru continuarea lucrărilor pentru care urmează să se efectueze plăți, pentru demararea procedurilor de achiziții, respectiv elaborarea documentațiilor de atribuire a contractelor atât pentru servicii, cât și pentru lucrări”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu.

Toate proiectele de pe ordinea de zi au fost aprobate, cu mențiunea că două dintre ele, respectiv Proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Ilfov nr. 121/2020 privind desemnarea reprezentantului CJ Ilfov în Consiliul de Administrație al unității de învățământ special – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Periș în anul școlar 2020 – 2021 și Proiectul privind desemnarea reprezentanților județului Ilfov prin Consiliul Județean Ilfov în Adunarea Generală a Acționarilor a Societăților de Transport București STB S.A au fost amânate, urmând a fi incluse pe ordinea de zi a ședinței următoare.

De asemenea, s-a adăugat și votat în unanimitate, la secțiunea Diverse, încă un punc – completarea listei centrelor de vaccinare anti-COVID19 cu încă unul, în localitatea Jilava, anunță Biroul de Presă al CJ Ilfov.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here