Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă oferă stimulent financiar șomerilor indemnizați care se încadrează în muncă înainte de încheierea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj.
Astfel, șomerii indemnizați care se angajează cu normă întreagă beneficiază de o sumă lunară ce reprezintă 30% din cuantumul indemnizației de șomaj, până la sfârșitul perioadei pentru care erau îndreptățiți să primească această indemnizație. Această măsură este susținută de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, ANOFM oferind o gamă largă de servicii și sprijin financiar pentru facilitarea accesului la piața muncii a persoanelor înregistrate în evidențele agenției.
În luna ianuarie 2024, ANOFM a asigurat plata sumei de 1.679.925 lei, destinată completării veniturilor salariale pentru un număr de 6.165 noi angajați proveniți din rândurile șomerilor indemnizați. Această măsură este parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri active, care au totalizat plăți de 178.703.520 lei în aceeași lună.
“Măsurile active aplicate de ANOFM vizează o abordare dinamică și eficientă a nevoilor pieței forței de muncă, încurajând crearea de locuri de muncă durabile și sprijinirea angajatorilor în procesul de recrutare a persoanelor din grupuri cu acces dificil pe piața muncii” a declarat Florin Cotoșman, președintele ANOFM.
Mai multe informații despre măsurile oferite de ANOFM și cum pot beneficia șomerii de aceste oportunități se regăsesc pe site-ul www.anofm.ro sau pot fi solicitate de la cea mai apropiată agenție pentru ocuparea forței de muncă.
[…] Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă oferă stimulent financiar șomerilor indemnizați care se încadrează în muncă înainte de încheierea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj. Astfel, șomerii indemnizați care se angajează cu normă întreagă beneficiază de o sumă lunară ce reprezintă 30% din cuantumul indemnizației de șomaj, până la sfârșitul perioadei pentru care […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]