Astăzi, România se înarmează cu scuturi antirachetă, baze militare, militari străini care au început să facă parte din peisajul mioritic românesc. Ne pregătim cumva de vreun război? Pe la colţuri se spune că pericolul ar fi unul istoric şi vine din partea ruşilor. De-a-lungul istoriei, noi am fost când împotrivă când alături de ruşi. Să intrăm, pe scurt, în adâncimea istoriei. Până în secolul 17, statele ruseşti s-au confruntat cu problemele lor strict locale departe de cele europene: să se apere de invaziile asiatice, printre altele, mongole, sau de cele sudice ale tătarilor. Valenţe europene nu existau pe vremea aceea. Domnia ţarului Petru cel Mare (1682 – 1725) a însemnat un mare pas în europenizarea statului rus. Acesta a pornit războaie în nord cu suedezii, pentru deschidere la Marea Baltică, şi în sud cu turcii, pentru acces la Marea Neagră care, pe uscat, nu puteau evita Principatele Române. Domnia ţarinei Ecaterina a II-a (1762 – 1796) a însemnat încă un pas mare în înscrierea Rusiei în politica europeană. Iar războaiele napoleoniene au confirmat Rusia ca mare putere europeană, Alături de Franţa, Anglia, Austria și Prusia. În urma victoriei Rusiei împotriva Franţei lui Napoleon, Moldova, desi nu a fost implicată în niciun fel, în conflagraţia europeană, a pierdut, în anul 1812, partea de est, Basarabia, anexată de Imperiul Rus. Motivaţia: Acest teritoriu a fost “eliberat” de turci! Războiul ruso-turc a continuat, în anul 1829, iar Grecia şi-a căpătat independenţa.
Principatele Române au intrat sub dominaţia bicefală turco-rusă. Rusia şi-a impus dominaţia prin Regulamentele Organice. Acestea au însemnat un pas înainte în modernizarea Principatelor. Administraţia de tip rusesc era, totusi, mai “europeană”, decât cea turcă. Atunci au apărut “catagrafiile” – recensăminte destul de exacte ale populaţiei şi ale proprietăţilor, necesare pentru o impozitare completă. Tribulaţiile teritoriului “de peste Prut” au continuat: îîn urma războiului Crimeei, între Imperiul Rus şi o coaliţie occidentală (1853 – 1856), fără a participa la conflict, ne-au fost înapoiate trei judeţe din sudul Basarabiei: Bolgrad, Ismail și Cahul. În Războiul de Independenţă din 1877, armata română a luptat împotriva turcilor alături de cea rusească. În urma victoriei, România a primit Dobrogea, dar a pierdut cele trei judeţe, înapoiate în 1856. În Primul Război Mondial, după doi ani de neutralitate (1914 – 1916), România a decis să se alăture Antantei din care făcea parte şi Rusia. În urma dramaticelor evenimente din Rusia, din anii 1917 – 1918, Basarabia, prin voinţa populară, a revenit pentru prima dată după 106 ani la patria mamă. A venit al doilea mare cataclism mondial şi tribulaţiile Basarabiei au continuat: ppentru un an (1940 – 1941) a fost anexată de URSS, apoi alţi trei ani (1941 – 1944) a revenit României. După 1944 a fost reanexată de URSS, până la 27 august 1991, când sub numele de Republica Moldova şi-a declarat independenţa.
Am prezentat foarte pe scurt zbuciumata istorie a Basarabiei. Astăzi, între Rusia şi România se află Republica Moldova, artificiala Transnistrie şi Ucraina. În aceste condiţii este Rusia azi un pericol real şi imediat pentru România? Este mai mare decât acela din anul 1968 când armatele ruseşti erau pe malul stâng al Prutului şi România era singură împotriva “Marelui Prieten”? Căci prietenii noştri socialişti se alăturaseră ruşilor împotriva Cehoslovaciei. Şi totuşi, ruşii n-au îndrăznit să atace România! Oare îndrăznesc azi când au atâtea probleme cu Crimeea, cu Ucraina, cu terorismul musulman şi când sunt departe de Prut? Mai ales că România face parte din cel mai puternic bloc militar din lume, NATO. Supralicitarea pericolului rusesc poate fi un subterfugiu folosit de marii producători de armament pentru a disloca uriaşele stocuri care s-a acumulat în arsenalele lor. Şi care nu pot fi folosite decât în cazul unui adversar clasic. Împotriva terorismului islamic este total ineficace şi zace în stocuri periclitând prospera industrie de armament.
Rolul armatelor străine pe teritoriul unei ţări are o influienţă economică, politică şi militară determinantă. Ceea ce se observă cu ochiul liber şi în România. – VASILE BOLBOJA
Astăzi, România se înarmează cu scuturi antirachetă, baze militare, militari străini care au început să facă parte din peisajul mioritic românesc. Ne pregătim cumva de vreun război? Pe la colţuri se spune că pericolul ar fi unul istoric şi vine din partea ruşilor. De-a-lungul istoriei, noi am fost când împotrivă când alături de ruşi. Să intrăm, pe scurt, în adâncimea istoriei. Până în secolul 17, statele ruseşti s-au confruntat cu problemele lor strict locale departe de cele europene: să se apere de invaziile asiatice, printre altele, mongole, sau de cele sudice ale tătarilor. Valenţe europene nu existau pe vremea aceea. Domnia ţarului Petru cel Mare (1682 – 1725) a însemnat un mare pas în europenizarea statului rus. Acesta a pornit războaie în nord cu suedezii, pentru deschidere la Marea Baltică, şi în sud cu turcii, pentru acces la Marea Neagră care, pe uscat, nu puteau evita Principatele Române. Domnia ţarinei Ecaterina a II-a (1762 – 1796) a însemnat încă un pas mare în înscrierea Rusiei în politica europeană. Iar războaiele napoleoniene au confirmat Rusia ca mare putere europeană, Alături de Franţa, Anglia, Austria și Prusia. În urma victoriei Rusiei împotriva Franţei lui Napoleon, Moldova, desi nu a fost implicată în niciun fel, în conflagraţia europeană, a pierdut, în anul 1812, partea de est, Basarabia, anexată de Imperiul Rus. Motivaţia: Acest teritoriu a fost “eliberat” de turci! Războiul ruso-turc a continuat, în anul 1829, iar Grecia şi-a căpătat independenţa.
Principatele Române au intrat sub dominaţia bicefală turco-rusă. Rusia şi-a impus dominaţia prin Regulamentele Organice. Acestea au însemnat un pas înainte în modernizarea Principatelor. Administraţia de tip rusesc era, totusi, mai “europeană”, decât cea turcă. Atunci au apărut “catagrafiile” – recensăminte destul de exacte ale populaţiei şi ale proprietăţilor, necesare pentru o impozitare completă. Tribulaţiile teritoriului “de peste Prut” au continuat: îîn urma războiului Crimeei, între Imperiul Rus şi o coaliţie occidentală (1853 – 1856), fără a participa la conflict, ne-au fost înapoiate trei judeţe din sudul Basarabiei: Bolgrad, Ismail și Cahul. În Războiul de Independenţă din 1877, armata română a luptat împotriva turcilor alături de cea rusească. În urma victoriei, România a primit Dobrogea, dar a pierdut cele trei judeţe, înapoiate în 1856. În Primul Război Mondial, după doi ani de neutralitate (1914 – 1916), România a decis să se alăture Antantei din care făcea parte şi Rusia. În urma dramaticelor evenimente din Rusia, din anii 1917 – 1918, Basarabia, prin voinţa populară, a revenit pentru prima dată după 106 ani la patria mamă. A venit al doilea mare cataclism mondial şi tribulaţiile Basarabiei au continuat: ppentru un an (1940 – 1941) a fost anexată de URSS, apoi alţi trei ani (1941 – 1944) a revenit României. După 1944 a fost reanexată de URSS, până la 27 august 1991, când sub numele de Republica Moldova şi-a declarat independenţa.
Am prezentat foarte pe scurt zbuciumata istorie a Basarabiei. Astăzi, între Rusia şi România se află Republica Moldova, artificiala Transnistrie şi Ucraina. În aceste condiţii este Rusia azi un pericol real şi imediat pentru România? Este mai mare decât acela din anul 1968 când armatele ruseşti erau pe malul stâng al Prutului şi România era singură împotriva “Marelui Prieten”? Căci prietenii noştri socialişti se alăturaseră ruşilor împotriva Cehoslovaciei. Şi totuşi, ruşii n-au îndrăznit să atace România! Oare îndrăznesc azi când au atâtea probleme cu Crimeea, cu Ucraina, cu terorismul musulman şi când sunt departe de Prut? Mai ales că România face parte din cel mai puternic bloc militar din lume, NATO. Supralicitarea pericolului rusesc poate fi un subterfugiu folosit de marii producători de armament pentru a disloca uriaşele stocuri care s-a acumulat în arsenalele lor. Şi care nu pot fi folosite decât în cazul unui adversar clasic. Împotriva terorismului islamic este total ineficace şi zace în stocuri periclitând prospera industrie de armament.
Rolul armatelor străine pe teritoriul unei ţări are o influienţă economică, politică şi militară determinantă. Ceea ce se observă cu ochiul liber şi în România. – VASILE BOLBOJA
