Acasă Editorial SUPERMANI DE DÂMBOVIȚA

SUPERMANI DE DÂMBOVIȚA

DISTRIBUIȚI

           Peste noapte, o mână de oameni care își spun parlamentari și se bat cu pumnul în piept că apără interesele celor care i-au votat au reușit să scandalizeze societatea românească. Câțiva astfel de indivizi au hotărât că senatorii şi deputaţii nu trebuie să răspundă pentru faptele lor, pentru că nu sunt funcționari publici. 

 E adevărat, nu au contract de muncă la stat, ei sunt demnitari. Dar, sunt plătiți tot din banii statului. Iar pentru asta trebuie să se poarte cu demnitate și să răspundă. Pentru fiecare gest și act pe care le comit în timpul mandatului.

            Dar, parlamentarii noștri și-au legiferat dreptul de a fi șefi de gașcă, șefi de grup infracțional, protectorii corupției. Ei se jură că nu fură, dar … amintiți-vă de câte ori au fost prinși cu rața-n gură.      Aşadar, parlamentarii vor să-și vadă liniștiți de afaceri și și-au tras o lege care să nu le mai dea fiori. Nu pot să nu remarc că singurul lor argument a fost legat de statutul de funcționar public. Vă dau eu câteva contraargumente. Amintiți-vă numai cazurile de parlamentari care au coordonat adevărate bande infracționale. Fie pentru retrocedări de imobile, fie rețele de evazioniști. Acestea sunt doar câteva exemple mari, din ultimul an, de găști infracționale în care au fost pomenite numele unor parlamentari. Și câte or mai fi pe care nu le cunoaștem…

            Interesul pentru protejarea acestor găști este singura rațiune pentru care parlamentarii s-au grăbit să treacă acest proiect de lege. Cine altcineva să fie interesat de protejarea evazioniștilor, dacă nu tocmai evazioniștii? Ce român cinstit vrea ca rețelele infracționale care, din păcate, au ajuns în instituții importante ale statului, vrea să relaxeze controlul? Numai Supermanii de Dâmbovița…

Cătălin DRAGOMIR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here