Scene incredibile se petrec în ALDE și în centrul lor se află copreședintele Călin Popescu Tăriceanu, susțin voci din partid nemulțumite de direcția formațiunii, citate de stiripesurse.ro.
Unul dintre momentele delicate s-ar fi petrecut la finalul anului trecut în biroul lui Tăriceanu. Unul dintre colegii săi senatori a venit la o audiență și copreședintele ALDE nu a știut cine i-a intrat pe ușă.
”Cum să nu-ți cunoști oamenii? A fost șocat. Păi ai zece colegi în Senat și nici p-ăia nu-i recunoști când îi vezi? Când și-a dat seama că Tăriceanu nu l-a recunoscut și habar nu are cine e, a vrut în secunda doi să se întoarcă și să plece”, spun sursele citate.
In schimb conducerea centrală este interesata de pregătirile de campanie. ”Ne vin mereu SMS-uri, ‘Cate corturi ati pus?’, ‘Cate pliante ati impartit?’. Dar ne intreaba cineva daca avem cu ce bani? Ne intreaba cineva cu ce bani tinem sediile?”, spun surse din ALDE.
Atitudinea conducerii centrale față de plecările din partid este și ea taxată dur. ”Ne-au plecat vreo 15 parlamentari si nu facem nimic. A plecat Ilie Nastase, un simbol national si mondial pana la urma, noi n-am avut argumente sa-l tinem la noi. Este inadmisibil! In schimb iese in fata Vosganian care e compromis, toata lumea stia cum plangea in batista la Senat. La fiecare sedinta Vosganian sta acum in dreapta lui Tariceanu. Inteleg ca e politician bun, dar gata, sa vina niste figuri noi”, spun surse din ALDE.