Acasă Economie TEMA REGIONALIZĂRII REVINE ÎN ACTUALITATE

TEMA REGIONALIZĂRII REVINE ÎN ACTUALITATE

DISTRIBUIȚI

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, luni, 15 februarie, primarilor de comune, în Adunarea generală a Asociaţiilor Comunelor din România, că dezbaterea despre descentralizare şi regionalizare va trebui reluată, pornind de la principii, nu de la calcule politice sau electorale. În cadrul mesajului, Iohannis menţionează şi faptul că proiectul de descentralizare şi regionalizare trebuie să reprezinte o nouă viziune asupra statului român şi a organizării administratv-teritoriale, având ca scop reducerea decalajelor şi dezvoltarea. Șeful statului le-a mai transmis primarilor că România se află în această perioadă în plin proces de trecere la o nouă etapă a construcţiei democratice, determinată de noi realităţi politice, dar şi de aşteptarea publicului.

regionalizare”Această etapă înseamnă, pe de o parte, o reformare a instituţiilor politice, iar pe de altă parte o schimbare de mentalitate şi atitudine. Aşteptarea, la toate nivelurile, este pentru mai multă responsabilitate, mai multă integritate şi mai multă transparenţă în exerciţiul funcţiei publice şi politice în general”, a menţionat şeful statului, în mesajul său.

Președintele Klaus Iohannis consideră că, pentru a îndeplini aceste reforme ale instituţiilor, dar şi aşteptări ale publicului, este nevoie în primul rând nevoie de reguli clare şi durabile cu privire la sistemul electoral, la finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale şi, în al doilea rând, de un alt mod de a face politică, care să fie mai puţin centrat pe conflicte politice sau personale şi mai orientat spre rezolvarea problemelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here