Acasă Politic TERORIȘTII PROVOACĂ HAOS ÎN TOATĂ LUMEA

TERORIȘTII PROVOACĂ HAOS ÎN TOATĂ LUMEA

DISTRIBUIȚI

atentat 1Hackerii de la Anonymous anunță că teoriștii ISIS au plănuit atacuri în mai multe orașe din lume șică sunt vizate: evenimentele de la Paris, Wrestling Survivor Series, Atlanta – un concert al trupei Five Finger Death Punch, Milano, University Pastoral Day, Liban, One Day One Juz, Indonezia și evenimentele Bisericii Catolice, ”Hristos, Regele universului”.

”Vrem ca întreaga lume să fie în siguranţă sau măcar acele persoane care au în plan să meargă în locurile indicate de noi. De asemenea, vrem ca gruparea teroristă ISIS să afle că oamenii ştiu ce atacuri urmează şi să le anuleze, ceea ce îi va dezorienta pentru o perioadă”, transmit cei de la Anonymous, potrivit ibtimes.co.uk.

Atentatele de la Bruxelles au avut repercusiuni asupra altor părţi ale Europei. Mai multe mari oraşe au decis să-şi întărească măsurile de securitate. La Paris, poliţia a consolidat securitatea în aeroporturi, gări şi pe reţeaua de transport public. La fel și în Spania.

Serviciile olandeze de combatere a terorismului au anunţat înăsprirea măsurilor de securitate în aeroporturile din Olanda, precum şi a controalelor la graniţa cu Belgia.

Aeroportul londonez Gatwick, precum şi cele de la Frankfurt şi Moscova şi-a suplimentat măsurile de securitate antiteroristă.

Bilanțul oficial, la orele 14.00, era de 26 de morți și 136 de răniți în atentatele din capitala Belgiei.

România, îngrozită și întristată de ceea ce s-a întâmplat în Belgia

Președintele României, Klaus Iohannis, a susţinut marți, 22 martie a.c., la Palatul Cotroceni, o alocuțiune, în cadrul ceremoniei de marcare a Zilei Internaționale a Francofoniei.

În mesajul său, președintele a spus, printre altele, că ”suntem îngroziți și întristați, și folosesc acest prilej pentru a exprima întreaga compasiune și condoleanțe celor loviți de acest incident, autorităților belgiene, poporului, și cred că este, dacă se confirmă ipoteza unui atentat, un eveniment care ne arată că terorismul a rămas, din păcate, în inima Europei. Suntem extrem de îngrijorați și vom urmări evoluția de la Bruxelles. Nu am vrut să trec peste acest incident, chiar dacă evenimentul de astăzi este unul care vine să sublinieze un lucru foarte important, solidaritatea noastră”

După ce a vorbit despre evenimentul legat de francofonie, șeful statului român a adăugat: ”Onorată asistență, între timp, au avut loc mai multe explozii la metroul din Bruxelles. Nu mai putem să vorbim de o probabilitate. Bruxelles este sub atac terorist. Europa este sub atac terorist. Condamnăm cu toată fermitatea aceste atacuri teroriste. Ne amintim cu durere de atacurile care au avut loc la Paris. Europa este sub asediu terorist. Astăzi este o zi neagră pentru lumea civilizată. Condamnăm aceste atacuri, însă exprim toată compasiunea și solidaritatea cu Belgia, cu autoritățile belgiene. Ne oferim întregul sprijin, împreună cu Guvernul României vom veni în sprijinul autorităților belgiene cu tot ce este nevoie. În aceste momente, este nevoie de foarte multă solidaritate. Este nevoie să ne exprimăm această solidaritate și această compasiune. Vă invit ca la acest moment să ne îndreptăm cu un gând spre victimele acestor atentate. Vă propun un moment de reculegere!”

Guvernul României condamnă cu fermitate atacurile de la Bruxelles – “Guvernul pe care îl conduc este profund șocat și preocupat de situația gravă produsă de exploziile de la Bruxelles, din această dimineață. Guvernul României condamnă cu fermitate aceste manifestări de violență și își exprimă sprijinul pentru autoritățile belgiene și europene pentru a pune capăt unor asemenea situații și pentru consolidarea securității în spațiul european. De asemenea, Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor și asigură cetățenii că s-au luat toate măsurile necesare pentru consolidarea securității pe plan intern. Guvernul ține în permanență legătura cu comunitatea româneasca de la Bruxelles prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe si a Ambasadei României la Bruxelles”, declară prim-ministrul Guvernului de la București, dacian Cioloș.

MAE român vine în sprijinul românilor aflați la Bruxelles

Ministerul Afacerilor Externe condamnă în mod ferm atacurile care au avut loc marți, 22 martie 2016, la Bruxelles, Regatul Belgiei, soldate cu pierderi de vieți omenești şi numeroşi răniţi. ”Suntem şocaţi de aceste incidente violente şi îmi exprim regretul profund pentru pierderile de vieţi omeneşti. Transmit condoleanţe sincere familiilor afectate şi întreaga noastră compasiune persoanelor care au fost rănite în aceste tragice evenimente. În aceste momente dificile, este important să facem dovada solidarităţii la nivel european pentru a lupta cu determinare şi întreaga noastră putere împotriva acestui flagel al secolului XXI, care continuă să distrugă vieţi nevinovate. Reafirm angajamentul ferm al României în lupta împotriva terorismului la nivel european şi internaţional. În acelaşi timp, MAE depune toate eforturile pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în Bruxelles şi familiilor acestora, fiind declanşate toate mecanismele aplicabile în astfel de situaţii de criză”, a declarat ministrul de Externe Lazăr Comănescu.

MAE pune la dispoziția cetățenilor români afectați, precum şi rudelor acestora, contactele telefonice ale Ambasadei României în Regatul Belgiei +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, precum şi telefonul mobil de urgenţă al secţiei consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles +32(0)2 344 0854.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României în Regatul Belgiei, este în legătură permanentă cu autorităţile locale în vederea obţinerii unor elemente de noutate cu privire la existenţa unor cetăţeni români afectaţi ca urmare a exploziilor din Bruxelles.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României în Regatul Belgiei, menţine legătura permanentă atât cu reprezentanţii biroului TAROM din România, cât şi de la Bruxelles.

 

Mesaj de condoleanțe de la MApN

Sunt profund îndurerat de moartea şi rănirea unor persoane nevinovate în urma atacurilor teroriste care au avut loc astăzi la Bruxelles. Transmit condoleanţe familiilor îndurerate şi am trimis imediat un mesaj de compasiune şi solidaritate omologului meu belgian, domnul ministru Steven Vandeput. Cred cu tărie că trebuie să desfăşurăm în continuare un efort coordonat şi ferm împotriva flagelului terorismului îndreptat împotriva valorilor comune europene şi care atentează la viaţa tuturor oamenilor, indiferent de naţionalitate sau convingeri, se arată în mesajul ministrului roman al Apărărăii Naționale, Mihnea Motoc.

Nivel alertă de gradul 4 în Bruxelles

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că autorităţile locale au decis instaurarea nivelului de alertă gradul 4, urmare evenimentelor de tip terorist, produse la data de 22 martie 2016, în aeroportul internaţional Zaventem – Bruxelles, care a şi fost închis pentru toate decolările şi aterizările programate, iar parte din cursele aflate deja în aer au fost redirecţionate către Amsterdam, inclusiv zborul TAROM – cursa RO 371 (Bucureşti – Bruxelles), care ar fi urmat să aterizeze la ora 9.20 (ora locală) pe Zaventem.

Astfel, nivelul de alertă teroristă pentru Regiunea Bruxelles Capitală a fost ridicat la nivelul maxim – ”ameninţare serioasă şi iminentă”, iar nivelul 3 – ameninţare ”posibilă şi credibilă”, este în vigoare deja și pentru restul teritoriului belgian.

Toate liniile de tren, metrou şi transport în comun, de suprafaţă şi subteran, sunt suspendate, iar circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, din cauza filtrelor de poliţie şi a mijloacelor specifice de intervenţie pe linia protecţiei civile.

Forţele de poliţie şi armata vor continua să fie prezente pe străzile capitalei, ca urmare a aplicării planului de urgenţă pentru astfel de situaţii.

Prim-ministrul belgian: De ce ne-a fost frică nu am scăpat

Belgia a fost ținta unor atentate ”oarbe, violente și lașe”, a declarat marți premierul belgian Charles Michel, citat de AFP. De ce ne-a fost frică n-am scăpat, a spus Michel, care a declarat că s-au înregistrat numeroși morți, dar și răniți, între care unii aflați în stare gravă.

Potrivit RTBF, a fost convocat Consiliul Național de Securitate al Belgiei, a anunțat cabinetul ministrului de Interne Jean Jambon.

Premierul Michel și ministrul Justiției Koen Jeens sunt prezenți la reuniunea centrului de criză unde urmăresc situația minut cu minut alături de reprezentanții serviciilor de securitate și ai poliției. Prezidat de premier, Consiliul național de securitate este compus din ministrul Justiției, ministrul Apărării Steven Vandeput, ministrul de Interne și ministrul de Externe Didier Reynders, transmite Agerpres.ro.

Molenbeek – placa turnantă a terorismului

Localitatea Molenbeek din regiunea Bruxelles este una dintre bazele terorismului islamist european si a ajuns acum in prim-plan mondial, mai ales ca cel care a comandat atentatele de la Paris era din acest mic oras belgian. Multi locuitori din Molenbeek au plecat in Siria, iar o buna parte dintre cei ramasi se simt marginalizati de autoritatile de la Bruxelles. Ministrul belgian de Interne promite ca va face ”curatenie”, in timp ce politicienii arunca unii in altii cu acuze fiindca nimeni nu a reusit sa ”deradicalizeze” zona scrie Le Monde.

Molenbeek are aproape 100.000 de locuitori si este una dintre cele 19 localități care compun regiunea capitalei Bruxelles. In Belgia oraselul are o faima negativa din cauza faptului ca o serie de atentate teroriste au avut originea aici. Acum, atentatele de la Paris pun definitiv Molenbeek pe harta locurilor cele mai propice terorismului, fiind o placa turnanta pentru acesta.

In Molenbeek sunt trei zone care contrasteaza: o zona cu bulevarde largi si blocuri, una cu case particulare pentru clasa medie si zona araba. Aceasta a treia zona a adus renumele negativ si multi locuitori din Bruxelles nu ar avea curaj sa se aventureze aici. In ultimii ani mai multe atentate au fost puse la cale in Molenbeek, iar din momentul izbucnirii razboiului civil din Siria au plecat multi arabi acolo, chiar si dintre cei care s-au nascut si au trait in Belgia. Multi dintre musulmanii din Molenbeek se considera ignorati de autoritati si sunt suparati ca nu se face nimic pentru ca nivelul lor de trai sa fie mai bun. Chiar si cei foarte educati au greutati in a-si gasi loc de munca atunci cand angajatorul afla ca sunt din Molenbeek.

Pe de alta parte, cei care locuiesc in zonele cu nivel de trai mai bun in Molenbeek sunt deranjati de faptul ca localitatea are acest renume de ”ghetou islamist”.

Jan Jambon, ministrul belgian de Interne, promite sa faca ”curatenie” in Molenebeek si e uimit ca programele de deradicalizare care au functionat in Flandra nu au avut efecte si in Molenbeek. El spune ca se va ocupa personal de rezolvarea problemei.

Françoise Schepmans, primarul localitatii, a solicitat mai multa politie si problema din Molenbeek a devenit una politica, partidele rivale din Belgia dand vina unul pe altul pentru incapacitatea de a rezolva problema. In plus, se da vina si pe incapacitatea serviciilor de informatii care nu au depistat la timp cat de mare era pericolul.

Politia franceza anunta duminica faptul ca l-a identificat pe cel care a comandat atentatele din Paris: Abdelhamid Abaoud ar fi ”creierul” atacurilor teroriste. Abdelhamid Abaaoud este cetatean belgian originar din Molenbeek si sta in Siria. El ar fi comis, alaturi de alt suspect cautat de politie – Abdeslam Salah – mai multe talharii armate, transmite postul BFM TV.

Potrivit aceleiasi surse, Abdelhamid Abaaoud ar fi aparut pe radarul serviciilor secrete in ianuarie 2015, cand numele sau a aparut in contextul unor atentate teroriste dejucate in Belgia. La acel moment, el era considerat finantator si comanditar al acelor atacuri teroriste, iar telefonul sau mobil a fost localizat in Grecia.

SRI: Ceea ce s-a întâmplat în Belgia nu are cum să nu ne afecteze

atentat 2”Serviciul Român de Informații condamnă ferm atacurile teroriste din capitala Belgiei. Suntem alături de poporul belgian și vom continua să oferim sprijin partenerilor noștri instituționali în lupta pe care o ducem împreună împotriva terorismului. Ceea ce s-a întâmplat în Belgia nu are cum să nu ne afecteze. Astăzi vorbim de un terorism global. Țintele teroriștilor nu mai sunt doar statele, ca entități compacte, ci direct cetățenii, ca entități individuale. Din aceste considerente, nu văd exagerate anumite măsuri de prevenire ale oricăror acțiuni pe profil antiterorist. Scopul principal al activității noastre este prevenirea acestor amenințări teroriste. Principalele noastre arme sunt informația și legea. Atunci când viața unui singur cetățean este pusă în pericol, acționăm cu fermitate, folosind instrumentele legale și mijloacele prevăzute de lege”, declară directorul general al SRI, Eduard Hellvig.

”În România, Sistemul Național de Alertă Teroristă se menține la nivelul Albastru-precaut. Acest nivel înseamnă că, până în prezent, nu există informații care să ducă la o legătură directă între evenimentele din Bruxelles și riscuri la adresa securității naționale. Cu toate acestea, SRI a luat toate măsurile necesare la nivel național și ne asigurăm de menținerea climatului de siguranță a cetățenilor români. Suntem alături de familiile celor care și-au pierdut viața în urma acestor atacuri criminale și colaborăm, alături de partenerii din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, cu instituțiile similare din spațiul euroatlantic pentru siguranța noastră, a tuturor”, susține Helving

Au fost intarite masurile de securitate in centralele nucleare din Belgia

Autorităţile belgiene au decis să ridice la maximum nivelul de alertă antiteroristă pe tot teritoriul belgian. Aeroportul internaţional Bruxelles – Zaventem este închis până miercuri dimineaţa, la ora 6.00 (5.00 GMT), a precizat Brussels Airport, în timp ce principalele gări feroviare din Bruxelles sunt închise până la noi dispoziţii. Zborurile dinspre şi către Bruxelles au fost suspendate. ‘Multe avioane au fost redirecţionate spre aeroportul Charleroi’ (sudul Belgiei), a indicat un purtător de cuvânt al companiei ce administrează aeroporturile din Paris.

”Rămâneţi unde vă aflaţi!”’, a menţionat Centrul de criză belgian, pe contul său de Twitter. De asemenea, Politia si Armata au intarit masurile de securitate in centralele nucleare din Belgia.

Traian Băsescu: ”Este clar că forţele de securitate nu pot asigura viaţa cetăţenilor europeni”

Așa cum era de așteptat, o reacție dură asupra evenimentelor de la Bruxelles a avut-o și fostul președinte al României, Traian Băsescu: ”Logica ce ne lipseşte. În Siria, în Irak, în Afganistan sau în Yemen, grupările teroriste islamiste sunt atacate de armate regulate, trupe speciale şi forţe aeriene ale NATO, Federaţiei Ruse, Iranului sau ale Arabiei Saudite cu riscul major de a fi decimate. Era logic ca, odată cu valul migrator islamist, organizaţiile teroriste să-şi transfere adepţi cît mai mulţi la loc sigur, în Europa, unde fac ce ştiu cel mai bine: UCID. Aici nu-i bombardează nici aviaţiile aliate, nici armatele regulate nu pot fi desfăşurate, nici trupele speciale nu pot acţiona ca în teatrele de război, iar guvernele nu-şi pot permite generalizarea introducerii stării de urgenţă, transformînd Europa într-un Afganistan, pentru că şi-ar recunoaşte eroarea fatală în abordarea fenomenului migraţiei necontrolate. Dramatic este că nu liderii politici europeni, de altfel foarte bine păziţi, vor plăti factura nesăbuinţei, ci cetăţeni europeni nevinovaţi. Este clar că forţele de securitate nu pot asigura viaţa cetăţenilor europeni”, a scris fostul președinte, Traian Băsescu, pe Facebook. – foto – AP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here