Acasă Cultura Timbrul românesc în sărbătoare la Casa Francofoniei București

Timbrul românesc în sărbătoare la Casa Francofoniei București

DISTRIBUIȚI

Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de francofonie, Romfilatelia s-a alăturat Universității Politehnica București pentru a lansa produsul filatelic special dedicat Casei Francofoniei din România.

Fidelă misiunii asumate, Romfilatelia este alături de instituțiile statului care celebrează valorile universale, bunurile cele mai de preț ale societății umane. Într-o atmosferă caldă, prietenească, asistența a fost salutată de rectorul Universității, prof. univ. dr. Mihnea Costoiu, gazda evenimentului, care a precizat că „Universitatea bucureșteană a reprezentat mereu un loc de adunare pentru comunitatea francofonă din regiune și din lume”.

Au fost prezentate alocuțiuni de către Sergiu Nistor, consilier prezidențial, Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, Chakib Benmoussa, ministrul Educației Naționale Preșcolare și al Sporturilor
din Regatul Maroc, Bogdan Cristescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației,
Sorin Mihai Câmpeanu, reprezentant al Adunării Parlamentare a Francofoniei, Traian Hristea,
secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Slim Khalbous, rector al Agenției Universitare a Francofoniei, Cristina Popescu, director general Romfilatelia și un veritabil ambasador al țării noastre în promovarea timbrelor românești.

O prezență selectă, între care ambasadori, rectori, membri ai OIF, reprezentanți ai mass-media au fost de acord că spațiul în care va funcționa Casa Francofoniei va fi „un indiciu al potențialului pe care îl putem avea împreună”.

Prin participarea la acest eveniment aniversar, marca poștală românească evidențiază valoarea și diversitatea contribuției României în cadrul Francofoniei, susținând acțiunile întreprinse pentru promovarea Francofoniei și a valorilor sale, cu promisiunea că va continua misiunea sa de vector de diplomație publică și ambasador cultural.

 

2 COMENTARII

  1. […] Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de francofonie, Romfilatelia s-a alăturat Universității Politehnica București pentru a lansa produsul filatelic special dedicat Casei Francofoniei din România. Fidelă misiunii asumate, Romfilatelia este alături de instituțiile statului care celebrează valorile universale, bunurile cele mai de preț ale societății umane. Într-o atmosferă caldă, prietenească, asistența a fost salutată […] Citeste mai mult […]

Dă-i un răspuns lui Timbrul românesc în sărbătoare la Casa Francofoniei București - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here