Este oare, efectiv, anul 2020 cel mai catastrofal din istorie, cum pretinde revista americană Time în numărul său de pe 5 decembrie? 2020 – the worst year ever, afirmă redactorii de la Time, afirmaţie contrazisă însă de mai mulţi editorialişti în Franţa.
Revista Time are evident multe argumente pentru a spune că 2020 a fost un an oribil. Criza sanitară a însemnat, pe planetă, peste 72 de milioane de persoane contaminate, peste 1,7 milioane de morţi, precum şi haos economic. În paralel anul 2020 mai înseamnă incendiile din Brazilia şi din Australia, şocul planetar provocat de moartea teribilă a lui George Floyd, afro-american ucis de un polţist alb rasist în Statele Unite, războiul din Nagorno-Karabah, exacerbarea multor tensiuni internaţionale…
Şi totuşi, spun mulţi editorialişti, cel puţin în Franţa, nu trebuie să exagerăm. În revista Le Point, editorialistul Franz-Olivier Giesbert consideră că această afirmaţie a revistei Time, şi anume că anul 2020 este cel mai rău din istorie, este ”o nouă dovadă că America a devenit nebună de legat”. Nu trebuie să căutăm foarte mult ca să găsim repede un an mult mai execrabil decât 2020, mai scrie editorialistul francez, este suficient să ne uităm la ce s-a întîmplat în secolul trecut, la ce au făcut Hitler, Stalin, Mao, la genocidele şi la crimele în masă…
Cotidianul Le Figaro preia ştafeta analziei şi aminteşte de anul 1347 cînd vase de comerţ genoveze au adus ciuma la Marsilia, ceea ce a dus apoi la moartea a milioane de persoane în Europa, cam între 30 şi 50 la sută din populaţie. Ciuma a atins şi Asia şi Africa şi a afectat aproape toate marile civilizaţii ale secolului al XIV-lea.
Un an oribil a fost şi 1918… În memoria colectivă acest an marchează sfîrşitul Primului Război Mondial, deci are o aură ceva optimist. Numai că gripa spaniolă izbucnită la sfîrşitul războiului a provocat în doi ani moartea unui număr imens de oameni pe planetă, unii estimează numărul victimelor la 50 de milioane, adică mai mult decît dublu decît victimele provocate de război, peste 18 milioane şase sute de mii de morţi între 1914 şi 1918.
Nişte ani oribili mai rămîn cei în care s-a derulat al Doilea Război Mondial, cu cortegiul lor de distrugeri şi victime, şi cu Holocaustul…
S-ar părea însă că revista Time, când spune că anul 2020 este cel mai rău din istorie, se referă la altceva, şi anume că este cel mai rău dintre anii pe care şi-i mai amintesc cei șapte miliarde de indivizi vii de pe planetă… Dar chiar şi în acest caz, aserţiunea nu rezistă la nivel de comparaţii, mai sunt încă mulţi oameni în viaţă care îşi amintesc de al Doilea Război Mondial, de Gulagul sovietic, de Revoluţia culturală din China, de genocidul din Cambodgia… Vrând, nevrând, trebuie să facem această constatare macabră: sunt mulţi ani din istoria umanităţii care „candidează” cu şanse mari pentru titlul de cel mai rău an al istoriei.
Anul 2020, chiar dacă nu se poate plasa pe primul loc, rămâne însă unul este „teribil”, printre altele şi din punct de vedere diplomatic, după cum arată ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian în Le Figaro. Citez din interviul acordat de el: „Am trăit un an teribil. El a început cu o escaladare a violenţei legată de asasinarea generalului iranian Soleimani, ceea ce ar fi putut duce la o conflagraţie în această parte a Orientului Mijlociu şi să compromită mobilizarea împotriva Organizaţiei stat islamic. Anul a continuat cu accentuarea fenomenului de brutalizare a lumii…”
Şeful diplomaţiei franceze enumeră mai multe evenimente de natură să ilustreze această brutalizare a lumii, printre ele numărîndu-se şi atacurile teroriste, şi acţiunile agresive ale Turciei, şi Brexit-ul, şi fragilizarea democraţiilor… Jean-Yves Le Drian mai arată însă că Franţa a reuşit să facă totuşi faţă tuturor acestor vicisitudini, o notă optimistă deloc neglijabilă. – sursa: Rfi.ro