Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” a decis continuarea protestelor pentru susținerea revendicărilor și actualizarea calendarului acțiunilor de protest.
Federația „Solidaritatea Sanitară” are în desfășurare un protest numit Demisia din contractele de gărzi suplimentare (CIM-urile cu timp parțial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază), la care au aderat până în acest moment 1.128 de medici.
Potrivit calendarului acțiunilor de protest, în data de 29 iunie va fi lansat un protest inovativ și vor fi transmise solicitările de încheiere a Acordului și Procedurii pentru grevă, iar din 6 iulie va începe pichetarea unităților sanitare din țară. În data de 12 iulie va fi organizat un nou Miting național al angajaților din Sănătate în Piața Victoriei, urmat în data de 19 iulie de grevă de avertisment și din 27 iulie – de greva generală.
Pentru că federațiile sindicale din sănătate nu și-au coordonat acțiunile, membrii de sindicat care au aderat la proteste au folosit formulare diferite, ceea ce poate ridica suspiciuni privind legalitatea declanșării grevei. În condițiile în care cea de-a doua federație reprezentativă din Sănătate nu se află în conflict colectiv de muncă (nu intenționează declanșarea unei greve), Consiliul de Coordonare a decis că acordul pentru grevă riscă să fie considerat ca fiind viciat deoarece este dat altei organizații, neputând fi luate în considerare acele semnături. De asemenea, Consiliul de Coordonare al FSSR a constatat existența solicitărilor de la multe unități pentru a prelungi perioada de culegere a semnăturilor, motivată de intenția de a corecta această situație.
Adițional, Consiliul de Coordonare al FSSR a constatat că între momentul în care a stabilit și publicat primul program de proteste și cel de desfășurare a lor a intervenit modificarea legii dialogului social, fiind necesară actualizarea procedurilor privind desfășurarea grevei. În acest sens, a fost elaborat proiectul unui model de Acord privind Procedura de desfășurare a grevei, care trebuie încheiat atât la nivelul Ministerului Sănătății cât și la nivelul unităților. Stabilirea unei proceduri de desfășurare a grevei este obligatorie din punctul de vedere al interesului Federații ”Solidaritatea Sanitară” pentru protecția pacienților și pentru a asigura participarea la grevă a angajaților din sănătate în condiții legale.
În consecință, Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritate Sanitară” a decis reprogramarea perioadei de declanșare a grevei naționale conform noului calendar, decizia privind greva urmând să fie luată ulterior, cu respectarea termenelor legale.
Revendicările membrilor Federației „Solidaritatea Sanitară” au fost prezentate într-un decalog care începe cu solicitările salariale:
- Acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării (salariul de bază la nivelul anului 2022 pentru toți angajații din sănătate, inclusiv pentru CIM-urile aferente gărzilor suplimentare, raportarea sporurilor pentru condițiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA și muncitori sanitari, raportarea sporurilor de tură și pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal și plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază).
- Adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătății (în forma stabilită cu partenerii sociali) și aplicarea acestuia prin acordarea a cel puțin 50% din diferența dintre salariile de bază actuale și cele prevăzute în proiectul de lege.
- Acceptarea propunerilor Federației „Solidaritatea Sanitară” la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergență, încheierea și înregistrarea acestui contact colectiv de muncă.
- Actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată și scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.
- Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate.
- Creșterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.
- Aplicarea măsurilor de reformă a sistemului sanitar propuse de Federația „Solidaritatea Sanitară”, menite să crească calitatea vieții profesionale a angajaților și calitatea serviciilor medicale, acestea incluzând:
– Înlocuirea sistemului malpraxis cu despăgubirea pacienților pentru prejudicii
– Echivalarea competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală
– Introducerea sistemului de monitorizare a bolilor profesionale.
- Reglementarea adecvată a timpului de muncă al angajaților din sănătate și acordarea drepturilor aferente activităților aferente (recunoașterea timpului de muncă suplimentar desfășurat în cadrului schimburilor de tură și recunoașterea îndeplinirii anticipate a stagiului complet de cotizare pentru angajații cu mai multe CIM-uri).
- Finanțarea formării profesionale continue a profesioniștilor din sănătate.
- Eliminarea dialogului social preferențial și a discriminării angajaților din Sănătate în privința dreptului de a iniția un conflict colectiv de muncă pentru drepturi de natură salarială.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” a decis continuarea protestelor pentru susținerea revendicărilor și actualizarea calendarului acțiunilor de protest. Federația „Solidaritatea Sanitară” are în desfășurare un protest numit Demisia din contractele de gărzi suplimentare (CIM-urile cu timp parțial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază), la care au aderat până în acest moment 1.128 de […] Citeste mai mult […]