Acasă Info Local Trasee STB modificate din cauza lucrărilor la pasajul suprateran de la Bd....

Trasee STB modificate din cauza lucrărilor la pasajul suprateran de la Bd. Theodor Pallady

DISTRIBUIȚI
Imagine cu rol ilustrativ

Începând de joi, 8 decembrie 2022, liniile de autobuz 246, 405, 408, 472 și N111 vor funcționa pe trasee modificate, ca urmare a restricționării traficului rutier general pe Bd. Theodor Pallady, ȋntre staţia de metrou Anghel Saligny şi Str. Victor Brauner (cele trei benzi din zona centrală, pe sensul spre centru) şi a devierii acestuia pe breteaua Complexului Comercial Titan, pentru executarea lucrărilor de construcție a pasajului suprateran de la intersecția Bd. Theodor Pallady/ Str. Nicolae Teclu, anunță Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI). Totodată, a fost amenajat un nou terminal pentru autobuze la intersecţia Bd. Theodor Pallady/ Str. Victor Brauner.

Astfel, autobuzele liniilor 246, 405, 408 și 472 vor circula pe un traseu prelungit de la actualul capăt, „Complex Comercial Titan”, pe Bd. Theodor Pallady până la noul terminal situat în zona stației de metrou „Nicolae Teclu”.

Și linia de noapte N111 va funcționa pe un traseu prelungit de la actualul capăt, „Complex Comercial Titan”, pe Bd. Theodor Pallady până la rondul din zona stației de metrou „Anghel Saligny”.

Tot din data de 8 decembrie 2022, staţia „Complex Comercial Titan‟ (aferentă liniilor 246, 405, 408, 472), amplasată pe breteaua Bd. Theodor Pallady, pe sensul spre centru, va fi reamplasată cu 120 m spre Drumul ȋntre Tarlale, ȋn alveola special amenajată, iar staţia „Anghel Saligny‟, aferentă liniei 405, pe sensul spre centru, va fi suspendată.

De asemenea autobuzele liniei de noapte N111 vor opri ȋn staţiile „Anghel Saligny” (pe sensul spre Autostrada A2) şi „Complex Comercial Titan‟ (amplasată pe breteaua Bulevardului Theodor Pallady, pe sensul spre centru). În schimb, vehiculele acestei linii de noapte nu vor mai efectua stația „Chimopar” (pe ambele sensuri).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here