La 7 iulie 2016, lucrători de poliție judiciară ai DGA București – Ilfov au efectuat o percheziție domiciliară la sediul Postului de Poliție Balotești, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii mai multor fapte de corupție sau infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție de către doi lucrători din cadrul acestei structuri, precum și de către un lucrător al Poliției orașului Otopeni.
În perioada 2015 – mai 2016, cei trei agenți de poliție au fost implicați în săvârșirea mai multor infracțiuni pentru care, la 7 iulie curent a fost pusă în mișcare acțiunea penală, respectiv luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului și folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității. În sarcina celor doi polițiști din cadrul Postului de Poliție Balotești s-a reținut faptul că au primit o sumă de bani pentru a efectua acte contrare atribuțiilor profesionale și au realizat activități cu încălcarea legii în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu prilejul opririi în trafic pentru control a unui conducător auto și efectuării unor verificări la o societate comercială. De asemenea, unul dintre cei doi lucrători ai Postului de Poliție Balotești, împreună cu colegul său de la Poliția orașului Otopeni au simulat efectuarea unor activități de cercetare penală fără a înregistra dosar penal, cu scopul de a recupera suma de 700 lei care a fost sustrasă unei persoane.
Față de cei doi inculpați din cadrul Postului de Poliție Balotești s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, iar cu privire la al treilea inculpat s-a dispus măsura cercetării în continuare sub control judiciar. În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Tehnic din cadrul D.G.A. și al Departamentului de Informații şi Protecție Internă (DIPI).