Acuzaţiile penale curg la adresa Elenei Udrea. Un om de afaceri din Călăraşi susţine că Elena Udrea a primit, prin interpuși, zece milioane de euro mită pentru a-l scăpa de un dosar penal. Acesta a vorbit despre un dosar la DIICOT pe care Alina Bica l-ar fi aranjat la ordinele Elenei Udrea. Fosta şefă a DIICOT a ajutat mai mulţi oameni de afaceri libanezi să scape de interdicţiile judiciare şi să poată fugi din ţară, cu toate că au prejudiciat statul cu 30 de milioane de euro.
În august 2012 au fost arestaţi de procurorii DIICOT doi afacerişti libanezi într-un dosar de corupţie. La scurt timp, a apărut fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu care le-ar fi promis acestora să-i scoată din închisoare şi să le faciliteze fuga din ţară în schimbul sumei de 15 milioane de euro. Pentru că suma era una fabuloasă cei doi afacerişti au refuzat. Însă consilierul prezidenţial nu a renunţat. „Adrian Radulescu A început să facă presiuni pt. obţinerea sumei de bani pe care o doreşte, ca se aranjează dosarul DIICOT! S-a cerut o sumă f. mare” „Cât?” „15 milioane de euro!” „În condiţiile în care prejudiciul era de 30 de milioane de euro!” „De 30. mil de euro, da! Şi oamenii nu au fost de acord că era f mare suma!” Oamenii fostului preşedinte Traian Băsescu ar fi făcut orice pentru a-şi atinge scopul. „Cum intrat Elena Udrea în peisaj? Când aţi auzit prima dată de ea!?” „Prima dată avea informaţii tot prin Rădulescu” „Deci Rădulescu ameninţa şi totodată spunea că va oferi sprijin şi vorbea în numele Elenei Udrea?” „Exact! Exact!Dar ca să fie rezolvată această treabă, să fie sigur că nu va fi şi denunţată Elena Udrea după aia, trebuia cineva de încredere, intermediar!” „Cine a fost intermediar!?” „Un prieten f. bun şi care are şi afaceri cu Elena Udrea, îl chemă Kalil Abiseschin, cetăţean libanez!” Acesta ar fi intermediat legătura dintre grupul libanez şi Elena Udrea. Iar pentru ca totul să rămână secret , întâlnirile dintre Elena Udrea şi libanezi aveau loc numai în afara ţării.
„Nu mi-au spus unde, dar în afara ţării în care s-a avansat discuţiile şi s-a acceptat la final ca să nu mai discute de alte dosare la DNA sau alte firme să discute doar de dosarul de la DIICOT şi să accepte suma de 10 milioane de euro! Ei spuneau că s-a stabilit cu A. Bica să reducă prejudiciul! De la 30 milioane de euro la 1 mil jumătate de euro după care va fi un fel de amendă administrativă , ce spunea ea, pe un singur administrator şi va fi o condamnare promite cu suspendare că ei deţineau controlul absolut!” În cele din urmă afaceriştii libanezi au plătit, chiar dacă nu toată suma, iar unul dintre cei doi oameni de afaceri a reuşit să parăsească ţara în urmă cu un an împreună cu familia, relatează Antena 3.