Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 noiembrie 2017, a inculpatului Ștefan Mădălin Bucătaru, ofițer de poliție în cadrul I.G.P.R – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
În cursul lunii iunie 2017, inculpatul Bucătaru, în calitate de ofițer de poliție în cadrul I.G.P.R – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 200.000 euro, în schimbul influenței pe care a afirmat că o are asupra unor ofițeri de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
În același context, inculpatul a promis că îi va determina pe aceștia să dispună o soluție de clasare față de martor, într-o cauză în care acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
La data de 23 noiembrie 2017, inculpatul Bucătaru a fost prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.