Acasă Politic Ungaria: Viktor Orban, de neînvins

Ungaria: Viktor Orban, de neînvins

DISTRIBUIȚI

În urma alegerilor desfășurate în Ungaria, partidul de guvernământ Fidesz şi-a asigurat o majoritate de două treimi şi în viitorul parlament al Ungariei, obţinând 133 de mandate parlamentare din cele 199, informează Agerpres. Liderul Fidesz, premierul Viktor Orban, şi-a asigurat astfel al treilea mandat consecutiv la conducerea Guvernului de la Budapesta.

”Am câştigat, Ungaria a câştigat o mare victorie”, şi-a anunţat Orban susţinătorii adunaţi în număr mare în apropiere de Dunăre, la Budapesta. ”Am lăsat în urmă o mare bătălie, am obţinut o victorie crucială, avem şansa de a apăra Ungaria”, a declarat politicianul naţionalist de dreapta.

Premierul le-a mulţumit liderilor din Polonia care l-au susţinut, iar primele felicitări pentru victorie le-a primit de la Marine Le Pen, preşedinta Frontului Naţional din Franţa, de extremă dreaptă, remarcă Reuters. Pe locul al doilea în alegeri s-a plasat Jobbik, care va ocupa 26 de locuri în viitorul parlament ungar, iar pe locul al treilea Partidul Socialist, cu 20. Liderii ambelor formaţiuni, Gabor Vona, respectiv Gyula Molnar – şi-au anunţat demisiile. Foto: B1.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here