Construcţiile se vor menţine constante în următoarele luni, însă 2020 ar putea pune noi probleme antreprenorilor generali şi producătorilor de materiale, în condiţiile în care s-a construit mult în ultima perioadă şi nu totul s-a vândut, este concluzia jucătorilor din producţia de materiale de construcţii.
”Piaţa construcţiilor va merge bine până la sfârşitul anului, pentru că există proiecte deja începute care trebuie finalizate. La nivelul întregului an, cred însă că piaţa va înregistra scădere faţă de anul trecut, pentru că, deşi noi suntem pe creştere, sunt multe alte companii aflate pe scădere. Cred că anul 2020 va aduce o nouă criză, pentru că 2019 este similar cu anul 2007, premergător crizei economice“, spune Nicolae Neag, director comercial al Siceram Sighişoara, producător de cărămizi şi ţigle ceramice, citat de Zf.ro
El pune uşoara scădere a unor companii pe seama faptului că vânzările de locuinţe nu au evoluat la fel de alert precum estimau dezvoltatorii, astfel că acum comenzile pentru producătorii de materiale de construcţii stagnează.
Potrivit datelor INS, în primele şapte luni din 2019 construcţiile au avansat cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, contribuind cu 0,5% la creşterea economică de 4,7% în primul semestru din 2019.