Majoritatea parlamentară controlată de liderii USL Victor Ponta și Crin Antonescu îndepărtează, în fiecare zi, România de valorile europene, susține președintele PDL Ilfov, Ioan Nastea. ”Modificarea Codului Penal prin scoaterea președintelui, parlamentarilor și a celor care practică profesii liberale din rândul celor care pot fi verificați de ANI și DNA este încă un gest pe care majoritatea parlamentară îl face împotriva României. Chiar dacă președintele și parlamentarii, la fel ca și aleșii locali, nu lucrează în baza unui contract de muncă, ei au ajuns în acele funcții pentru a-i servi pe cetățeni. Orice act sau decizie pe care aceste persoane le iau în timpul mandatului trebuie să fie numai în interesul și pentru binele public, nicidecum în interese de gașcă sau clan”, afirmă Nastea.
Scoterea lor de sub incidența Codului Penal este paravanul la adăpostul căruia parlamentarii și aleșii locali vor proteja și chiar coordona grupurile de interese ilegitime, cu efecte dezastruoase împotriva statul român, începând cu destructurarea instituțiilor și până la blocarea accesului României în spațiul Schengen.
”PDL Ilfov cere USL să recunoască și să își asume deschis blocarea României către spațiul Schengen și să explice cetățenilor de ce interesele private ale parlamentarilor sunt mai presus de interesul general al tuturor românilor”, se mai arată în comunicatul organizației ilfovene a democrat-liberalilor.