Senatorul USR Florina Presadă atrage atenția că PSD pregătește o ordonanță de urgență prin care să separe secțiile de vot la alegerile europarlamentare și la referendum, deși cele două scrutine vor avea loc în aceeași zi.
”Ce ironie! La 10 ani după ce PSD (parte a coaliției cu PDL în Guvernul Boc) introducea prin OUG un articol în Legea privind organizarea referendumului (art. 15^1) care spune că în cazul organizării simultane de alegeri și referendum, se folosesc aceleași secții de votare, azi, același PSD se pregătește să anuleze măsura, tot prin OUG. Vrea să separe secțiile de votare în care cetățenii vor vota pentru alegerile europarlamentare și la referendumul convocat de Președinte în data de 26 mai 2019”, avertizează senatoarea Florina Presadă.
Miza nu este alta decât folosirea Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot – SIMPV. În acest moment, există bază legală pentru folosirea SIMPV doar în cazul alegerilor europarlamentare. USR a depus o inițiativă legislativă pentru ca SIMPV să poată fi folosit și în cazul unui referendum, însă inițiativa e blocată la Camera Deputaților în comisiile de specialitate (după ce a fost respinsă de Senat în data de 25 februarie 2019, deși avea raport de admitere cu amendamente de la Comisia Juridică și era în regulă din punct de vedere tehnic).
”Referendumul convocat de președinte are nevoie de un cvorum de prezență pentru a fi validat, așadar PSD speră, probabil, că acesta va fi greu de dovedit în lipsa SIMPV, de unde și separarea secțiilor de votare. Separarea secțiilor de votare între alegeri europarlamentare/referendum ar putea duce la o prezență mai mică atât la votul pentru alegeri, dar și la referendum. Or, toate sondajele ne arată că la o prezență mai mare, PSD va lua un scor dezastruos de sub 30%”, explică Florina Presadă.
USR semnalează că organizarea a două rânduri de secții de votare înseamnă dublarea cheltuielilor – de la cheltuieli cu infrastructura până la plata membrilor din birourile electorale ale secțiilor de votare.