Acasă Politic USR zice că, punctual, vor exista candidați comuni cu PNL împotriva primarilor...

USR zice că, punctual, vor exista candidați comuni cu PNL împotriva primarilor PSD

DISTRIBUIȚI

Dan Barna, președintele USR, a anunțat într-un interviu pentru Agerpres că partidul său nu va face o alianță cu PNL la nivel național pentru susținerea de candidați unici la alegerile locale din 2020. Barna a spus că, în cazuri punctuale, ar putea exista candidați unici împotriva primarilor PSD în funcție. ”În USR există acest principiu foarte sănătos al autonomiei filialelor în ceea ce înseamnă deciziile de politică locală, deciziile strategice. Nu va exista o alianţă cu PNL la nivel naţional, cu siguranţă, însă la nivel local, dacă vorbim de un primar PSD, iar colegii noştri decid să susţină un candidat unic al opoziţiei, pot exista astfel de acorduri locale”, a spus Dan Barna.

În ceea ce privește candidatul USR pentru Primăria București, Barna a spus că decizia va fi luată după alegerile prezidențiale.

”După alegerile prezidenţiale, vom avea un comitet politic şi vom decide în cadrul partidului modalităţile de susţinere a candidaţilor independenţi. Pe Nicuşor Dan l-am invitat şi eu, l-au invitat şi colegii mei să se întoarcă în USR şi atunci, evident, nu ar fi avut nicio problemă să candideze pentru identificarea candidatului comun al Alianţei. PLUS are deja un candidat, pe Vlad Voiculescu. Nicuşor Dan a refuzat propunerea de a se întoarce în USR. În această situaţie, pe statut şi regulamentele noastre interne, vom avea un comitet politic pentru a stabili cum susţinem independenţii. Avem acordul acesta de alianţă politică, avem şi sondajul, şi primaries, în care votează mai mulţi cetăţeni, nu doar membrii partidului, tocmai pentru a atinge obiectivul pe care l-am spus constant, de a găsi candidatul cu cea mai mare susţinere populară împotriva Gabrielei Firea. Voi susţine cu toată energia orice candidat – fie că vorbim de Nicuşor Dan, fie că vorbim de Vlad Voiculescu, fie că vorbim de un alt coleg – care generează cel mai mare suport popular”, a spus Barna.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here