Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Autorităţii Vamale Române, vor iniţia miercuri, 20 decembrie, o acţiune de protest sub forma unei greve japoneze (vor purta banderole de culoare albă), anunță sindicatul într-un comunicat de presă.
Nemulţumirile personalului vamal sunt legate de condiţiile de muncă şi neacordarea unor drepturi salariale la care sunt îndreptăţiţi, susţin reprezentanţii Sindicatului Naţional Meridian.
„Clădirile în care îşi desfăşoară activitatea sunt într-o stare avansată de degradare din cauza faptului că nu au fost alocate de-a lungul anilor fondurile necesare. În acest moment sunt angajaţi care tremură, la propriu, atât în birouri, pentru că nu este asigurată încălzirea acestora cum este cazul la Craiova, Tulcea, Vrancea etc. sau la frontieră, pentru că, de mai mult de 10 ani, nu a fost asigurată uniforma de lucru. Lipsa resurselor financiare a dus la deteriorarea continuă a acestei situaţii, nefiind asigurate în unele locuri nici măcar serviciile de curăţenie sau pază. Condiţiile nu sunt mai bune nici în ceea ce priveşte dotările de care dispun referitoare la desfăşurarea activităţii, atât în ceea ce priveşte aparatura de control (scannere), cât şi în cazul celei de birou (calculatoare, imprimante etc). Mai mult decât atât, unele unităţi ar trebui uneori închise, dacă angajaţii nu şi-ar cumpăra din banii lor cele necesare activităţilor zilnice (rechizite, tonere imprimantă etc.)”, a declarat preşedintele organizaţiei sindicale, Voinea Negoiţă.
Acesta a adăugat că, „deşi lucrează în aceleaşi condiţii cu alte categorii de personal, cum este cazul la frontieră, aceştia sunt discriminaţi şi nu beneficiază de aceleaşi drepturi sau de plata zilelor de sâmbătă, duminică şi sărbători legale lucrate”.
„Deşi am înştiinţat şi am solicitat de-a lungul timpului rezolvarea acestor probleme, din păcate, nu există încă semnale că vor fi soluţionate prea curând. Urmare a faptului că limita răbdării angajaţilor a ajuns la un nivel critic, are loc în prezent o consultare în rândul membrilor de sindicat cu privire la declanşarea şi a altor forme de protest, acţiunea organizată acum reprezentând doar o primă etapă”, a afirmat Negoiţă.
Sindicatul Naţional Meridian reprezintă şi are printre membrii săi aproximativ o treime din numărul angajaţilor Autorităţii Vamale Române.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Autorităţii Vamale Române, vor iniţia miercuri, 20 decembrie, o acţiune de protest sub forma unei greve japoneze (vor purta banderole de culoare albă), anunță sindicatul într-un comunicat de presă. Nemulţumirile personalului vamal sunt legate de condiţiile de muncă şi neacordarea unor drepturi salariale la care sunt îndreptăţiţi, susţin […] Citeste mai mult […]