Acasă Politic Violeta Vijulie revine în fruntea ANFP

Violeta Vijulie revine în fruntea ANFP

DISTRIBUIȚI

Prim–ministrul Florin Cîţu a semnat decizia de numire a Violetei Vijulie în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP).

Violeta Vijulie îl înlocuieşte pe Liviu Mălureanu şi revine, astfel, la instituția pe care a mai condus-o, în calitate de preşedinte, în perioada octombrie 2020 – februarie 2021, şi în calitate de vicepresedinte, în perioada ianuarie – octombrie 2020. Din luna februarie a acestui an şi până la data de 13 septembrie, a fost consilier al ministrului, în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Violeta Vijulie: “Am revenit la conducerea ANFP hotărâtă să continuu reforma funcţiei publice, pe care am gândit-o împreună cu echipa ANFP. Consider că nominalizarea mea în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, de două ori în mai puţin de un an, confirmă recunoaşterea profesionalismului meu şi încrederea de care mă bucur în rândul Partidului Naţional Liberal. Îi asigur pe toţi acei funcţionari publici care îşi desfăşoară activitatea cu seriozitate şi determinare, de respectul meu şi de tot sprijinul în dezvoltarea unei cariere frumoase, care să-i facă mândri şi să le aducă prestigiul pe care îl merită. Corpul funcţionarilor publici trebuie să nască lideri, care să îşi asume efortul de a aduce sistemul din România la standarde occidentale. Sunt aici ca să fac acest lucru posibil!”

Preşedintele ANFP va continua implementarea proiectelor importante, începute în perioada primului mandat la conducerea Agenţiei:  crearea E-bugetar – baza de date cu toți bugetarii din România, operaţionalizarea Concursului Naţional de recrutare a personalului din administraţia publică, întărirea parteneriatului stat – academie – ONG – companie, profesionalizarea resursei umane, introducerea inteligenţei artificiale la scară largă în administraţie, atragerea masivă de fonduri europene.

Violeta Vijulie este licenţiată a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, are o diplomă de master  în comunicare audio-vizuală la Scoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare ”David Ogilvy” şi, începând de anul acesta, este doctorand în administraţie publică, în cadrul Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here