Acasă Politic Viorica Dăncilă, mulțumită de stadiul în care lasă construcția spitalelor regionale

Viorica Dăncilă, mulțumită de stadiul în care lasă construcția spitalelor regionale

DISTRIBUIȚI

Premierul demis Viorica Dăncilă s-a declarat mulțumit, luni, de stadiul în care lasă construcția spitalelor regionale de la Iași, Cluj și Craiova, deși acestea sunt în stadiu de proiect încă din anul 2015, iar în programul de guvernare PSD a promis ridicarea a opt spitale regionale.

Dăncilă a anunțat că în ședința de Guvern de luni, probabil ultima pe care o conduce, Cabinetul demis va adopta indicatorii tehnico-economici pentru Spitalul regional de urgență Craiova.

”La fel ca la Iași și Cluj, spitalul din Craiova va oferi servicii medicale integrate de cea mai înaltă calitate, sigure pentru pacient și va fi dotat cu echipamente și aparatură performante și cu heliport. Vorbim de o investiție estimată la 2,8 miliarde lei, un spital cu 807 paturi, inclusiv un centru combinat pentru mamă și profil și un centru pentru pacienții cu afecțiuni oncologice. La nivelul Guvernului am fost permanent preocupați să parcurgem etapă cu etapă construcția spitalelor regionale de care românii au atâta nevoie. Spitalul de la Iași e în cea mai avansată etapă, a fost încărcată aplicația pentru finanțarea europeană a acestui spital, iar în paralel am început procedura de achiziție publică pentru proiectarea și elaborarea proiectului tehnic. De asemenea, am pregătit aplicația de finanțare pentru Spitalul regional de urgență Cluj-Napoca, astfel încât să poată fi transmisă în cel mai scurt timp”, a spus Dăncilă, citată de G4Media.ro.

Viorica Dăncilă a continuat: ”Am mulțumirea că în mandatul guvernului nostru am reușit să pregătim în detaliu etapa tehnică, practic fundația construirii celor trei spitale regionale de la Iași, Cluj-Napoca și Craiova. Vreau să-i mulțumesc dnei ministru Sorina Pintea și echipei de la Ministerul Sănătății. Noul guvern are totul pregătit și sper să continue demersurile noastre pentru ca cetățenii să beneficieze de noi spitale”.

PSD a promis, în programul de guvernare, construcția a opt spitale regionale, dintre care cele trei – de la Iași, Cluj și Craiova – erau în stadiul de proiect încă din anul 2015 și au fost întârziate în mod repetat de miniștrii Florian Bodog și Sorina Pintea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here