Acasă Economie Vizită la Bruxelles

Vizită la Bruxelles

DISTRIBUIȚI

Există multe proiecte pe bani europeni în Ilfov, iar cel mai important este proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată.

Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov: „Pe alocuri, avem mici probleme în implementarea lor, probleme pe care le-am dezbătut chiar la Bruxelles.

Am fost într-o vizită de lucru la Parlamentul European, la invitația europarlamentarului Cristian Bușoi. Alături mi-au fost mai mulți primari din județ, dar și colegi de la Consiliul Județean Ilfov. Am avut, așadar, posibilitatea să le spunem oficialilor de la Bruxelles ce nu merge bine în Ilfov și să venim cu soluții.

Astfel de vizite sunt extrem de benefice, din punctul meu de vedere. Pentru comunitate și pentru noi, ca echipă. M-am bucurat enorm să văd zeci de primari din Ilfov laolaltă care se sfătuiesc între ei, care împărtășesc idei de proiecte”.

În cadrul acestei vizite, s-a mai discutat și despre Planul Național de Redresare și Reziliență, dar și despre aderarea României la Spațiul Schengen. La această întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai consiliilor județene Ilfov și Brăila, precum și primari din localitățile celor două județe. S-au mai abordat subiecte din zona administrativă, iar reprezentanții celor două județe au dezbătut experiențe și oportunități cu privire la programele UE și oportunitățile de finanțare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here