Acasă Interne Vremuri grele pentru contrabandiști

Vremuri grele pentru contrabandiști

DISTRIBUIȚI

Pentru intervenția și efectuarea cercetării la locul faptei în cazul comiterii infracțiunilor din sfera contrabandei cu tutun la frontiera UE, Poliția Română va beneficia de ambarcațiuni, autoturisme, echipamente electronice pentru detectare și control și câini de serviciu.

La 17 iulie, Inspectoratul General al Poliției Române a semnat un contract de donație, cu Philip Morris International, în valoare de 1.210.720 de dolari.

Poliția Română depune eforturi susţinute pentru prevenirea şi combaterea traficului ilegal cu produse din tutun, pentru identificarea antreprizelor criminale pe linia contrabandei şi contrafacerii de ţigarete, pentru identificarea de noi moduri de operare și pentru minimizarea efectelor negative pe care acest fenomen le prezintă sub aspect social şi economic, dar şi din punct de vedere a sănătăţii populaţiei.

La nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, Unitatea de Implementare a Proiectelor a identificat oportunitatea atragerii de fonduri din partea PMI (Philip Morris International), pentru sprijinirea activităților de combatere a comerțului ilicit, respectiv a combaterii contrabandei cu produse din tutun.

Alvise Giustiniani, vicepreședinte al Philip Morris International pentru Prevenirea Traficului Ilicit: ”Politia Română are un rol crucial în combaterea tuturor formelor de comerț ilicit, inclusiv comerțul ilicit cu produse din tutun, pe tot teritoriul României dar și la granițele Uniunii Europene. Apreciem oportunitatea de a contribui la consolidarea capacității Poliției Române și resurselor sale tehnice. Acest Acord evidențiază importanța cooperării dintre sectorul public și cel privat în combaterea unui fenomen care afectează societatea noastră”.

Beneficiarii direcți ai achizițiilor ce urmează a fi efectuate sunt Direcția de Poliție Transporturi și structurile teritoriale subordonate, Serviciul de Poliție Canină, Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, iar ca zone de intervenție sunt zona transfrontalieră cu Ucraina și Republica Moldova (Nord-Estul României) și cea cu Serbia (Sud-Vestul României).

Astfel, bugetul va fi folosit de Poliția Română pentru achiziționarea a două ambarcațiuni de patrulare și control pentru zonele Galați și Drobeta Turnu Severin, 20 autoutilitare transport câini, 4 vehicule tip ATV, 4 videocamere termale cu obiective suplimentare pentru detecție la distanțe mari, 20 câini (rasele Ciobănesc German,  Ciobănesc Olandez, Ciobănesc Belgian – Malinois, Springer Spaniel, Labrador), 20 containere tip cușcă pentru câinii de serviciu, 4 truse veterinare, echipamente de protecție pentru polițiștii Direcției de Poliție Transporturi și ai structurilor teritoriale care deservesc ambarcațiunile, echipament pentru conducătorii de câini de serviciu, harnașament, consumabile dresaj și mostre de tutun pentru antrenament.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × two =