Acasă Politic Zborurile către și dinspre UK, reluate

Zborurile către și dinspre UK, reluate

DISTRIBUIȚI

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de duminică Hotărârea nr. 1 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, text care prevede reluarea zborurilor către şi dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Persoanele care vin de aici trebuie să intre în carantină ori să aibă un test negativ la Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în România.

Potrivit hotărârii CNSU, ”începând cu data de 04.01.2021 ora 19.00 se permite reluarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România”.

Toate persoanele care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au obligaţia prezentării la intrarea în ţară a certificatului unui test negativ, rapid antigenic sau RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de data intrării în ţară.

Excepţiile de la măsura carantinei instituite cu privire la persoanele menţionate se aplică doar pentru: conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone; conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului; conducătorii auto care se deplasează în interesul desfăşurării profesiei din statul de rezidenţă al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidenţă, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu; piloţii de aeronave şi personalul navigant; persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării; membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here