Acasă Editorial Zece milioane de euro pentru “cartierul rezidențial al savanților” din Măgurele

Zece milioane de euro pentru “cartierul rezidențial al savanților” din Măgurele

DISTRIBUIȚI

foto MagurelePrima investiție străină atrasă de ELI-NP în Măgurele a fost finalizată  Este vorba despre britanicii de la New Residence, care în doi ani și jumătate au investit peste zece milioane de euro în orașul ilfovean și au sărbătorit prin organizarea primei ediții a festivalului October New Fest.

Evenimentul a fost organizat în incinta ansamblului rezidențial din Măgurele și s-a bucurat de prezența a peste 800 de persoane: locuitori ai complexului, parteneri, oficialități locale, potențiali clienți și locuitori ai orașului Măgurele. La eveniment au fost prezenți și alți investitori străini interesați de orașul Măgurele.

Pe durata întregii zile organizatorii au pregătit un festival ce a cuprins un program artistic special, tombole cu premii, ateliere interactive pentru copii, show-uri culinare, focuri de artificii, expoziții de produse handmade, precum și multe alte suprize. Programul artistic a cuprins momente de canto, balet, dans modern și karate, recitaluri ale artiștilor locali.

“Luna octombrie este luna recoltelor în agricultură, iar acum așa este și pentru noi fiindcă numărăm blocurile pe care le-am construit în cei doi ani de când am demarat acest proiect. Nu am construit doar locuințe, ci am clădit o nouă comunitate în Măgurele prin nivelul ridicat al construcțiilor și al finisajelor, dar și prin toate facilitățile existente: parc și loc de joacă pentru copii, școală de canto, dansuri moderne, karate, balet și actorie, acces controlat în complex, supraveghere video și pază, restaurant și transport gratuit până în București. Evenimentul marchează și începerea de noi proiecte frumoase pentru orașul Măgurele”, a declarant Cristian Mercioniu, dezvoltatorul Complexului New Residence

Narcis Constantin, viceprimarul orașului Măgurele: ”Investiția a adus multiple beneficii comunității noastre”

“Investiția româno-britanică New Residence Măgurele a adus beneficii multiple comunității noastre: bani la bugetul local, locuri de muncă pentru cetățenii orașului, creșterea terenurilor în zona Vârteju, precum și crearea unui cartier modern în care cercetătorii străini ce vin să lucreze la ELI pot să locuiască. Încurajez și susțin toate proiectele care pot contribui la dezvoltarea orașului și comunității din Măgurele”, a declarant, la rându-i, Narcis Constantin, viceprimarul orașului.

Începând cu luna octombrie, investitorii britanici au început construcția unor case în vecinătatea complexului, iar anul viitor și-au propus demararea lucrărilor pentru construcția unui centru de agrement și construcția altor blocuri în zona Vîrteju din Măgurele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here